Directorul Administratiei Nationale a Penitenciarelor, Claudiu Bejan, se va pensiona incepand cu data de 1 august, au confirmat pentru HotNews.ro mai multe surse guvernamentale. Pensionarea acestuia are loc in contextul protestelor izbucnite in urma cu doua zile in mai multe inchisori din tara impotriva supraaglomerarii si conditiilor proaste din inchisori. Intrebata in cursul dimineatii de joi daca ministerul justitiei nu a luat in calcul sa-i ceara demisia lui Bejan, ministrul justitiei, Raluca Pruna, a declarat ca "masurile administrative nu pot fi adoptate în situatii de criza”.

Catalin Claudiu BejanFoto: http://anp.gov.ro
  • Amintim ca ministrul justitiei i-a cerut la inceputul anului demisia lui Bejan, in contextul inflatiei de carti scrise in penitenciare,  dar acesta a refuzat sa plece de la sefia ANP.

„Nu am luat în calcul niciun fel de cerere de demisie, pentru ca suntem într-o situatie de criza si, cum am spus si ieri cu privire la adoptarea unor masuri legislative în situatii de criza, tot asa spun ca si masurile administrative nu pot fi adoptate în situatii de criza. Nu serveste nimanui acum o schimbare a conducerii ANP, ceea ce nu înseamna ca nu evaluez foarte serios performanta manageriala a conducerii ANP. De altfel, lucrez si pentru schimbarea conditiilor de evaluare a performantei la nivelul ANP. Dar nu pe criza, lucram la asta de dinainte”, a declarat Raluca Pruna, citata de Digi24.

Potrivit sursei citate, intrebata daca este multumita de activitatea conducerii ANP, Raluca Pruna a raspuns ca nu. „Dumneavoastra ce credeti? Când eu m-am exprimat public, cred ca aveti raspunsul de când am iesit public în decembrie si raspunsul e ca nu sunt multumita. Am mai spus, avem niste reguli în aceasta tara, trebuie sa lucrez cu aceasta institutie si cred ca e în interesul persoanee condamnate. Noi, sigur facem rating aici, dar interesul prim este al persoanei condamnate, al victimelor de care noi uitam si al societatii în sens larg este ca Ministerul Justitiei sa conlucreze cu ANP”, a precizat ministrul Justitiei.

In ultimele zile, revoltele din penitenciare, care au inceput marti la Iasi si Botosani, au luat amploare si s-au extins in circa 20 de inchisori, unde 1.400 de deţinuţi sunt în greva foamei. Protestele au continuat joi, detinutii cerand mâncare şi condiţii mai bune în celule.