Presedintele Klaus Iohannis a avut duminica, la Varsovia, o intalnire cu omologul sau polonez Andrzej Duda, cei doi sefi de stat sustinand o declaratie de presa comuna la finalul intrevederii. Potrivit lui Klaus Iohannis, un punct discutat cu presedintele polonez a fost "consolidarea legaturii transatlantice", el afirmand ca "putem vorbi de o cooperare strategica romano-polono-americana". De asemenea, referitor la initiativa Romaniei pentru Marea Neagra, seful statului a afirmat ca, desi "aparent ar exista opinii diferite", acest lucru "nu trebuie sa ne ingrijoreze, pentru ca inseamna ca exista o preocupare reala pentru a se gasi solutia cea mai buna pentru Marea Neagra". El a precizat ca o reuniune a ministrilor Apararii ce va avea loc in octombrie "va aduce primele clarificari", iar o decizie privind aceasta initiativa va fi luata la viitorul summit NATO.

Klaus Iohannis si presedintele Poloniei, Andrzej DudaFoto: Agerpres

Presedintele Klaus Iohannis, aflat de vineri in capitala Poloniei, unde a participat timp de doua zile la summitul NATO, a ramas si duminica la Varsovia, pentru o vizita oficiala si o intalnire cu presedintele polonez Andrzej Duda.

  • HotNews.ro a transmis LIVE TEXT si VIDEO declaratiile

Presedintele polonez Andrzej Duda:

  • Dupa cum stiti, zilele trecute a avut loc la Varsovia un summit NATO, unde au fost luate hotarari importante pentru flancul estic. Aceasta reuniune cu dl presedinte Klaus Iohannis este o inchidere simbolica a acestui summit
  • Va multumesc pentru aceasta colaborare, este un succes comun. Pot sa contez pe colaborarea cu presedintele Iohannis
  • Dorim sa adancim colaborarea militara cu Romania
  • Am vorbit de asemenea despre Brexit, despre impactul acestuia in UE, dar inainte de toate am vorbit si despre situatia cetatenilor nostri din Marea Britanie
  • Romania este un partener foarte apropiat
  • Am vorbit si despre situatia din R.Moldova, aici Romania este foarte interesata, trebuie sa adancim securitatea catre est

Presedintele Klaus Iohannis:

  • Va multumesc pentru invitatie, ospitalitate si pentru discutiile care, ca de obicei, au fost foarte bune, cu multa subtanta si concluzii de calitate
  • Aceasta intalnire are loc intr-un context foarte special, practic noi doi am tras concluziile dupa summitul NATO
  • Acest summit pe care l-ati organizat a fost unul foarte reusit, cu concluzii foarte bune pentru Romania si pentru Polonia
  • Inca de cand ati devenit presedinte, ne-am intalnit si am gasit ca putem duce parteneriatul intre tarile noastre la un nivel foarte ridicat
  • Daca mergem impreuna mai departe, daca colaboram in domeniul securitatii - bineinteles, si cel economic - putem
  • Summitul NATO vine cu o responsabilitate pentru noi. Cu certitudine vom gasi cele mai bune cai de a implementa ce s-a decis la summitul NATO
  • Foarte important, un punct discutat, consolidarea legaturii transatlantice si putem vorbi de o cooperare strategica romano-polono-americana
  • Exista un format pe care l-am discutat astazi, un format regional Polonia - Romania - Turcia, care va continua, vrem sa pastram aceasta colaborare
  • Sigur, am vorbit despre schimburile economice, in 2015 schimburile economice dintre tarile noastre au crescut cu 15%, am ajuns la schimburi bilaterale de 4,5 miliarde de euro. Ne straduim sa aducem investitori polonezi
  • Brexit: suntem amandoi foarte hotarati sa ne implicam in negocierile care vor urma, pentru a aborda impreuna chestiunea cetatenilor romani si polonezi din Marea Britanie, nu pentru a exagera ceva, ci pentru a le proteja interesele
  • Parteneriatul estic ramane o tema importanta pentru noi, Ucraina, si R.Moldova, am convenit sa ramane intr-un contact strans pentru a putea interveni prompt ori de cate ori e nevoie

Intrebari

Andrzej Duda: Reuniunea care va avea loc in toamna la Bucuresti va fi o reuniune a ministrilor de externe, care va fi urmata anul viitor de o reuniune a presedintilor.

Organizarea reuniunii NATO a fost o sarcina importanta. Unitatea este lucrul cel mai important in NATO.

Intrebat despre obiectivele Poloniei in relatia cu Romania si daca va contribui cu trupe la brigada NATO din tara noastra:

In general suntem interesati de colaborarea militara si, asa cum dl Iohannis a anuntat dupa summit, vom trimite o campanie in Romania.

Noi dorim sa colaboram si pe plan politic, pentru apararea intereselor noastre in regiune, sa vorbim pe o unica voce.

O alta tema e UE, este foarte bine daca am avea o pozitie comuna.

Despre avertizarile transmise de Rusia Romaniei si Poloniei referitoare de scutul antiracheta:

Klaus Iohannis: Una dintre deciziile foarte importante luate la summit a fost declararea capacitatii initiale a scutului antiracheta.

E important de stiut, din capul locului, ca acest sistem antiracheta nu a fost construit impotriva cuiva, ci pentru aparare.

Exista, sigur, o retorica ruseasca ce incearca sa acrediteze ideea ca e indreptat impotriva Rusiei, nimic mai fals.

In concluzie, acest sistem antiracheta in niciun caz nu reprezinta o vulnerabilitate, ci este un punct forte pentru NATO si este un punct forte defensiv.

Andrzej Duda: Baza existentei acestui scut a fost mereu apararea. Alianta are caracter defensiv, nicio actiune a NATO nu are caracter ofensiv. NATO nu este o amenintare pentru nimeni, trebuie sa protejeze.

Rusia trimite niste semnale si joaca un joc in mass-media si in spatiul politic, dar acest lucru nu schimba lucrurile, ca trebuie sa ne construim un spatiu de securitate.

Ce tari sunt gata sa se alature Romaniei in initiativa privind Marea Neagra?

Klaus Iohannis: La summitul din 2014, s-a introdus in premiera ca Marea Neagra este de importanta strategica pentru NATO. Acest lucru s-a simtit, au fost mai multe exercitii in Marea Neagra, si bineinteles ca strategii NATO au inceput sa lucreze la un concept care sa faca Marea Neagra mai sigura, mai sigura nu numai pentru noi, ci pentru toti.

Aliatii au recunoscut importanta strategica a Marii Negre si nevoia unui concept operational pentru a face Marea Neagra mai sigura. Dar acest lucru a fost stabilit doar de principiu la summitul care tocmai s-a incheiat si s-a dat sarcina ministrilor Apararii sa inceapa sa lucreze la un concept putin mai concret.

Datorita fazei in care ne aflam acum, aparent ar exista opinii diferite, subliniiez aparent, fiindca suntem in mijlocul unui proces de reflectie, inca nu exista o pozitie comuna a aliatilor.

Dar din varii motive, cateodata unii politicieni, militarii mai rar, fac afirmatii care nu reprezinta insa punctul de vedere al NATO, ci propriile puncte de vedere, uneori nici macar punctele lor de vedere, ci anume ganduri pe care le-ar avea ei in relatia cu aceasta colaborare la Marea Neagra.

Toate acestea nu trebuie sa ne ingrijoreze, ci sa ne bucure, pentru ca inseamna ca exista o preocupare reala pentru a se gasi solutia cea mai buna pentru Marea Neagra.

Privim cu incredere si cu asteptari spre reuniunea ministrilor Apararii din luna octombrie, care va aduce primele clarificari. Aceasta ministeriala va fi doar un pas, un prim pas mai concret, care va coagula ideile. Vor urma si alte intalniri, iar la viitorul summit NATO aliatii vor fi in situatia de a lua o decizie ce va fi implementata.

Faptul ca exista inca opinii diferite nu este deloc ingrijorator, este foarte bine ca se discuta si ca oamenii vin cu idei in acest concept. Singurul lucru care a fost decis la acest summit este ca se va continua aceasta initiativa.

UPDATE Citeste integral declaratia de presa comuna a presedintelui Klaus Iohannis cu presedintele polonez Andrzej Duda (sursa: Administratia Prezidentiala):

Presedintele Republicii Polone, domnul Andrzej Duda:

"Excelenta, domnule Presedinte,

Stimati domni,

Cu mare bucurie l-am intampinat la aceasta reuniune pe domnul Presedinte al Romaniei, domnul Klaus Iohannis, cu mare bucurie din cauza faptului ca, asa cum stiti foarte bine, ieri in Varsovia s-a terminat Summitul Aliantei Nord Atlantice, care a adoptat unele hotarari foarte importante pentru Europa Centrala si de Est, niste hotarari pentru asa numitul Flanc Estic al NATO, prin prezenta inaintata care a fost stabilita la acest Summit. Aceasta reuniune cu domnul Presedinte Klaus Iohannis pentru mine personal este o inchidere simbolica a acestui Summit. Si explic de ce. Asa cum retineti, in luna noiembrie a anului trecut, la Bucuresti, a avut loc reuniunea celor noua state ale partii noastre a Europei, care apartin Aliantei Nord Atlantice. Noi am vorbit acolo despre planurile noastre, despre viziunea noastra de dezvoltare a Aliantei Nord Atlantice si despre nevoile noastre, avand in vedere mediul care se schimba in domeniul securitatii. Acest Summit a fost co-organizat de catre Presedintele Klaus Iohannis ca si gazda a acestui loc, si de catre mine, si noi amandoi eram organizatori ai acestei reuniuni, reuniune care a fost importanta nu numai pentru noi dar s-a dovedit foarte importanta si pentru hotararile care au fost adoptate ieri si alaltaieri la Varsovia, pentru ca acestea sunt convergente cu ceea ce am stabilit atunci in cadrul declaratiei noastre de la Bucuresti. De aceea, aceasta reuniune cu domnul Presedinte este o inchidere simbolica a acestui drum care ne-a adus impreuna spre Summitul de ieri si de alaltaieri din Varsovia si spre hotararile care au fost adoptate, si prin colaborarea noastra, sau prin reuniunea noastra as dori sa va multumesc pentru aceasta colaborare, pentru ca am simtit un succes comun, pe care l-am vazut.

Dar Summitul s-a incheiat, noi mergem mai departe si am vorbit despre aceste chestiuni importante, care sunt executarea hotararilor Summitului Aliantei Nord Atlantice. Multumesc foarte mult ca dumneavoastra, domnule Presedinte, alaltaieri ati declarat ca in cadrul Enhanced Forward Presence va fi trimisa in Polonia o companie a armatei din Romania pentru a consolida fortele Aliantei care vor stationa in tara noastra. Multumesc foarte mult domnule Presedinte pentru aceasta declaratie, noi vom dori sa adancim colaborarea militara cu Romania.

Am vorbit, de asemenea, despre Brexit, despre impactul pe care Brexit poate sa-l aiba asupra Uniunii Europene, dar inainte de toate am vorbit si despre situatia cetatenilor nostri in Marea Britanie pentru ca aceasta situatie, si pentru Presedintele Klaus Iohannis, si pentru mine, este foarte importanta. Avem aproape un milion de polonezi in Marea Britanie, o jumatate de milion de romani in Marea Britanie, de aceea acestia sunt intr-o situatie similara - acolo locuiesc, acolo muncesc, acolo isi realizeaza activitatea si au dreptul ca drepturile lor sa fie respectate, sa nu fie reduse, limitate. Vorbim cu domnul Presedinte cu unica voce si ma bucur foarte mult ca pot sa contez pe colaborarea cu domnul Presedinte, sa avem grija impreuna de interesele concetatenilor nostri din Marea Britanie. Cum se va dezvolta situatia dupa referendum nu se stie, sunt niste riscuri, stim foarte bine ca unii sunt foarte nemultumiti de referendum, mai ales scotienii, si nu stim inspre ce directie vor fi luate activitatile Uniunii Europene. Stim cu totii ca Brexit isi va spune cuvantul si asupra situatiei in Uniunea Europeana, de aceea trebuie sa analizam cum modificarile care vor avea loc in cadrul Uniunii Europene vor influenta situatia in tarile noastre.

De la inceput, de cand am devenit Presedintele Poloniei, noi am initiat si adancim in continuare colaborarea noastra. Este foarte valoros pentru noi. Romania este un partener foarte apropiat si cred ca acest lucru va aduce multe avantaje pentru tara noastra, pentru concetatenii nostri. Multumesc foarte mult, domnule Presedinte!

Am vorbit, de asemenea, despre chestiuni legate de securitate, despre Republica Moldova, cum putem consolida procesele democratice in Republica Moldova, pentru ca reformele in aceasta tara sa progreseze, ca aceasta tara sa fie sigura, sa fie apropiata din ce in ce mai mult de NATO, de Uniunea Europeana. Romania aici este cea mai interesata, este un vecin si aceasta chestiune este foarte importanta pentru securitate, pentru linistirea situatiei In Ucraina. Acest interes deosebit al domnului Presedinte in chestiunile legate de Moldova sunt firesti. Dar si pentru noi acest lucru este important pentru ca trebuie sa adancim securitatea inspre Est, fata de granitele noastre. Aceste chestiuni sunt o provocare si nu este o sarcina care ar fi noua. Acestea au fost subiectele principale ale convorbirii noastre, vom continua aceste convorbiri pentru ca mai avem cateva etape ale reuniunii noastre de astazi. Inca o data, domnul Presedinte, din inima va multumesc pentru participarea la Summitul NATO, o participare activa, pentru toate declaratiile depuse, pentru adoptarea hotararilor ca si tara aliata, prin activitatea dumneavoastra si Romania a asumat aceste obligatii. Si multumesc foarte mult pentru drumul nostru comun spre Summitul de la Varsovia. Multumesc domnule Presedinte."

Presedintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis:

"Domnule Presedinte, in primul rand, va multumesc pentru invitatie, pentru ospitalitate si pentru discutiile care, acum pot sa spun, ca de obicei, au fost foarte bune, multa substanta si cu concluzii comune de cea mai buna calitate. Aceasta intalnire pe care o avem astazi are loc intr-un context foarte special. Practic, noi doi astazi am tras concluziile dupa Summitul NATO. Acest Summit NATO, domnule Presedinte, pe care l-ati organizat, a fost un Summit foarte reusit, cu concluzii foarte bune pentru Polonia si pentru Romania, dar in general ceea ce s-a discutat si s-a concluzionat la Summit este extrem de important pentru securitatea noastra, a tuturor din NATO, si este extrem de important pentru securitatea noastra pe flancul estic. In acest context, domnule Presedinte, dati-mi voie sa va felicit pentru felul in care ati stiut sa organizati si sa duceti discutiile in cadrul acestui Summit. Va rog, de asemenea, sa transmiteti aceste felicitari intregii echipe cu care ati lucrat si colaborat in organizarea acestui Summit. Putem sa spunem ca a fost o mare reusita pentru NATO, dar, cu certitudine, si pentru dumneavoastra si pentru Polonia.

Inca de cand, asa cum ati spus dumneavoastra, ati devenit Presedinte, ne-am intalnit si am gasit ca impreuna putem sa ducem parteneriatul intre tarile noastre la un nivel mult mai ridicat si acest lucru s-a dovedit prima data foarte vizibil in cadrul intalnirii pe care am avut-o in noiembrie anul trecut la Bucuresti, in Formatul Bucuresti, pe care l-am organizat impreuna si cred ca bine am facut, pentru ca lucrurile pe care le-am pregatit atunci deja au aratat in ce directie dorim sa mergem impreuna in organizarea Summitului NATO care tocmai s-a incheiat. Atunci, am inclus deja in Declaratia Comuna cateva linii pe care le-am reluat in cadrul Summitului NATO care tocmai s-a incheiat. Cred ca cea mai importanta concluzie si in Formatul Bucuresti, dar si in Formatul NATO de acum a fost ca daca mergem impreuna mai departe, daca colaboram in domeniul securitar, evident si in domeniul economic, atunci aceasta colaborare in sine reprezinta o foarte buna garantie pentru soliditatea si stabilitatea flancului estic, or acest lucru l-am convenit si astazi si mergem cu certitudine impreuna mai departe.

Summitul care s-a incheiat ieri cred ca vine si cu o mare responsabilitate pentru noi, fiindca deciziile s-au luat, dar implementarea lor sta in fata noastra si faptul ca am discutat astazi, domnule Presedinte, impreuna cum sa procedam la implementarea comuna a acestor concluzii deja este un lucru excelent si cu certitudine vom gasi impreuna cele mai bune cai pentru a implementa ceea ce am decis impreuna la acest Summit.

Faptul ca s-a decis o abordare echilibrata a flancului estic este probabil cea mai buna veste pentru tarile noastre si, din acest motiv, cred ca fortele care au fost destinate pentru partea nordica si pentru partea sudica a flancului estic reprezinta un castig pentru intregul flanc si aceasta abordare echilibrata in sine este o garantie a stabilitatii in aceasta parte a lumii. Am convenit sa continuam Formatul Bucuresti si in toamna acestui an sa se intalneasca ministrii de externe la Bucuresti pentru a pregati urmatoarea intalnire de la nivel inalt, urmatoarea intalnire care probabil, si cred ca impreuna o vom organiza in 2017, cand iarasi avem de pregatit ceva important pentru urmatorul Summit NATO, care va avea loc regular in 2018. Este adevarat ca si in 2017 vom avea o intalnire de tip Summit NATO, pentru a inaugura noul sediu NATO de la Bruxelles.

Foarte important si un punct deosebit de consistent pe agenda discutiilor noastre a fost consolidarea legaturii transatlantice si cred ca putem sa vorbim foarte bine de o cooperare strategica romano-polono-americana. Este clar ca o parte importanta din abordarile noastre pe flancul estic se datoreaza acestei colaborari excelente pe care si Polonia o are cu Statele Unite ale Americii, si Romania o are cu Statele Unite ale Americii, si cred ca si aici colaborarea in trei nu poate decat sa aduca o abordare mai solida, mai consistenta si solutii mai bune pentru tarile noastre, pentru securitatea cetatenilor nostri, pentru securitatea cetatenilor Poloniei, pentru securitatea romanilor si pentru buna functionare a NATO.

Exista un Format pe care l-am discutat astazi, un Format regional, trilaterala Polonia-Romania-Turcia. Am convenit sa continuam acest Format si ministrii de externe care au fost impreuna cu noi astazi la convorbirile oficiale ne-au confirmat ca in aceasta toamna va avea loc o intalnire a ministrilor de externe la Bucuresti pentru a gasi cele mai bune cai pentru a continua acest Format, care regional este important si vrem sa pastram aceasta colaborare.

Sigur, am vorbit despre schimburile economice si vreau in acest context doar sa mentionez, pentru ca este un lucru care, pana la urma, are o importanta deosebita. In anul trecut, in 2015, schimburile intre tarile noastre au crescut cu 11%. Este mult. Este mult in conditiile in care economiile sunt foarte departe de acest ritm de crestere, chiar daca, de exemplu, economia Romaniei a reusit totusi performanta de a ajunge la o crestere de aproape 4%. Am ajuns astfel la schimburi bilaterale de 4,5 miliarde de euro si totusi cred ca aici mai este foarte mult potential si noi ne straduim sa convingem investitori polonezi sa vina in Romania. Ne straduim sa convingem si romanii sa vina in Polonia, iar recenta inaugurare, la 9 iunie, la Varsovia, a Camerei de Comert si Industrie Polono-Romane este un semnal foarte bun, este un castig pentru aceasta relatie si cred ca de aici vom putea merge foarte bine mai departe, domnule Presedinte.

Brexit-ul, evident, ca este o tema care apare la toate intalnirile, nu numai la cele de la nivel inalt. Dupa cum ati mentionat deja, domnule Presedinte, am avut deja o discutie foarte buna pe aceasta tema si suntem amandoi hotarati sa ne implicam in negocierile care vor avea loc pentru a rezolva in modul cel mai bun situatia cetatenilor nostri care traiesc si muncesc in Marea Britanie. Eu sunt foarte hotarat sa raman in continuare implicat, impreuna cu domnul Presedinte, intr-un contact care ne permite sa abordam impreuna chestiunea cetatenilor romani si a cetatenilor polonezi din Marea Britanie. Nu pentru a exagera ceva, doar pentru a le proteja interesele, fiindca romanii nostri merg acolo sa munceasca si platesc impozite si taxe, si acelasi lucru este, evident, valabil si pentru polonezii care merg in Marea Britanie.

Parteneriatul Estic ramane o tema importanta pentru noi. Am discutat despre Ucraina, despre Moldova, despre felul in care trebuie sa ne implicam pentru a ajuta atat Ucraina, cat si Moldova, si am convenit sa ramanem intr-un contact strans pentru a putea reactiona rapid si eficient oricand apare o oportunitate de a interveni pe aceste relatii deosebit de importante pentru tarile noastre.

Domnule Presedinte, dati-mi voie sa va multumesc, acum la sfarsit inca o data, pentru ca reusim sa construim o relatie frumoasa intre Romania si Polonia si sa va doresc, sa ne doresc sa continuam asa cum am planificat aceasta colaborare. Inca o data felicitari pentru Summit, este o mare realizare pentru dumneavoastra si pentru Polonia!"