Un barbat din Belarus aflat intr-o barca improvizata ce plutea in deriva pe Marea Neagra, in dreptul localitatii Mangalia, a fost salvat de politistii de frontiera ai Garzii de Coasta, au informat marti reprezentantii institutiei, citati de Agerpres.

"In data de 03.07.2016, ora 23.11, a fost detectata, cu ajutorul sistemului de supraveghere SCOMAR, o ambarcatiune de mici dimensiuni ce plutea in deriva la aproximativ 12 mile marine, pe directia localitatii Mangalia. Imediat, politistii de frontiera au intervenit cu ambarcatiunea MAI 2114 din cadrul G.N. Mangalia si au identificat o barca improvizata (construita pe un corp de lotca, cu acoperis, catarg cu panza si bidoane) in care se afla o persoana de sex masculin", se arata intr-un comunicat al Garzii de Coasta.

Barbatul a fost adus la bordul navei politiei de frontiera si, din cauza ca prezenta semne de deshidratare si hipotermie, a fost transportat la spital pentru acordarea de ingrijiri medicale, iar ambarcatiunea a fost remorcata pana in portul Mangalia.

In urma verificarilor s-a constatat ca persoana in cauza este cetateanul G.V., din Belarus, in varsta de 56 de ani, acesta declarand ca a plecat la sfarsitul lunii trecute din Ucraina, de pe o plaja aflata la 30 de kilometri de Odessa, la bordul mijlocului naval improvizat, intentionand sa ajunga in America de Sud.

Barbatul, care a fost externat si se afla in afara oricarui pericol, a fost predat marti Serviciului pentru Imigrari Constanta pentru continuarea cercetarilor. In cauza politistii de frontiera constanteni fac cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de intrare in tara prin trecerea frauduloasa a frontierei de stat.