Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) a respins joi, cu unanimitate de voturi, exceptia referitoare la o sintagma din articolul din Codul penal care incrimineaza traficul de influenta, transmite Agerpres.

Curtea ConstitutionalaFoto: Curtea Constitutionala

Presedintele interimar al CCR, Valer Dorneanu, a anuntat, la finalul sedintei, ca judecatorii constitutionali au respins exceptia privind dispozitiile art. 291 alin. (1) din Codul penal, cu referire la sintagma ''lasa sa se creada ca are influenta asupra unui functionar public''.

"Acel dosar a fost conexat la alte 5 avand acelasi obiect - traficul de influenta - si in unanimitate am respins exceptia de neconstitutionalitate. Toate motivele le veti gasi in decizia care se va publica, suntem siguri, inainte de vacanta judecatoreasca, in jur de 15 - 20 iulie. Vom explica ce e folos necuvenit, ce inseamna 'lasa sa se inteleaga'. S-a respins in unanimitate exceptia si toate motivele legate de acele critici cu 'folos necuvenit, cu lasa sa se inteleaga ca a avut o influenta' vor fi explicate in amanunt in decizia pe care o vom publica", a afirmat Dorneanu.

Curtea a dezbatut joi exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Mircea Basescu, Florin Anghel si Marian Capatana a dispozitiilor din Codul penal referitoare la definirea infractiunii de trafic de influenta, infractiune pentru care fratele fostului presedinte a fost condamnat la 4 ani de inchisoare.

Avocatul lui Mircea Basescu a sustinut in exceptia depusa la 22 aprile, ca articolul 291, alineatul 1 din Codul Penal privind traficul de influenta nu este in acord cu Legea fundamentala, argumentand ca in cuprinsul acestui articol se regaseste o formulare ambigua, care lasa loc de interpretari.

Pe 16 iunie, Curtea de Apel Constanta a mentinut verdictul dat de Tribunal de condamnare a lui Mircea Basescu la patru ani de inchisoare cu executare pentru trafic de influenta, in dosarul in care a fost acuzat ca a primit 600.000 de euro mita de la familia lui Sandu Anghel. Decizia Curtii de Apel este definitiva.