Fostul premier Victor Ponta a plagiat in lucrarea sa de doctorat, a stabilit Comisia Tehnica din cadrul Consiliului Nationale de Atestare a Diplomelor (CNATDCU), au declarat surse din Ministerul Educatiei pentru Mediafax. Raportul final al comisiei va intra joi dimineata in analiza Consiliul General al CNATDCU. Potrivit unor surse HotNews.ro, decizia de plagiat in comisia juridica s-a stabilit cu un vot de 4 la 3.

HotNews.roFoto: Hotnews

Sursele citate au declarat ca membrii Comisiei Tehnice au finalizat raportul privind lucrarea de doctorat a fostului premier Victor Ponta si au recomandat retragere titlului de doctor al lui Victor Ponta.

Presedintele CNATDCU Viorel Barbu a declarat marti pentru HotNews.ro ca noul Consiliu general al Consiliu National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) se reuneste joi intr-o prima sedinta in care va analiza una sau doua din sesizarile de plagiat care vizeaza 9 persoane publice, printre care Victor Ponta, Gabriel Oprea, Petre Toba si Bogdan Licu. Sedinta se desfasoara incepand cu ora 10:00.

Potrivit procedurii, raportul Comisiei Tehnice a fost prezentat Comisiei Juridice din cadrul CNADTCU, care ulterior a fost inaintat presedintelui institutiei. Membrii Comisiei Tehnice sunt alesi prin recomandare de catre membrii din Comisia Juridica. In acest caz, este vorba despre trei persoane, din exteriorul CNATDCU, care au analizat lucrarea de doctorat.

O sedinta a CNATDCU a fost convocata pentru ziua de joi, atunci cand raportul va fi suspus unui vot in cadrul Consiliului General daca la sedinta va exista cvorum. In cazul in care votul va confirma decizia Comisiei Tehnice, CNADTCU va recomanda ministrului Educatiei, Adrian Curaj, sa-i retraga lui Victor Ponta titlul de doctor, obtinut in iulie 2003 cu teza intitulata "Curtea Penala Internationala" la Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti.

Din punct de vedere al procedurii, fostul premier Victor Ponta va avea la dispozitie doua saptamani pentru a contesta decizia.