Soferul microbuzului implicat vineri intr-un accident rutier pe DN1, in dreptul localitatii brasovene Persani, in urma caruia au murit patru persoane, nu a consumat alcool, precizeaza, intr-un comunicat de presa transmis luni si citat de Agerpres, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Brasov.
"In continuarea cercetarilor in cauza privind accidentul rutier din data de 17. 06.2016, de pe raza localitatii Persani, judetul Brasov, in urma caruia au decedat patru persoane, s-au stabilit urmatoarele: rezultatele probelor biologice au relevat faptul ca soferul autovehicului implicat in evenimentul rutier, nu a consumat alcool, acesta avand in sange o alcoolemie de 0,00g/l alcool pur in sange. Cercetarile continua in vederea stabilirii, pe de o parte, a cauzelor si imprejurarilor concrete in care a avut loc accidentul rutier, fiind efectuate in acest sens audieri, ridicari de inscrisuri si se va dispune o constatare tehnico-stiintifica pentru stabilirea starii tehnice a autovehiculului si, ulterior, o expertiza criminalistica, iar pe de alta parte se va verifica daca au existat modificari de natura tehnica asupra autovehiculului implicat in accident, de natura sa atraga raspunderea contraventionala a altor persoane", se arata in comunicatul citat.
In prezent, au mai ramas internate in spitalele din municipiul Brasov patru victime, printre care se afla si un minor, iar doua dintre victime au fost transferate la spitale de pe raza judetului Iasi. Urmarirea penala se efectueaza de catre organele de politie din cadrul Serviciului Rutier Brasov, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Brasov, potrivit comunicatului de presa.
In urma accidentului de vineri, patru persoane au murit, iar alti 26 de tineri cu varste intre 12 si 20 de ani au fost internati cu diverse politraumatisme in patru spitale din municipiul resedinta.
In cursul zilei de sambata au fost externate, in prezenta parintilor veniti de la Iasi, 22 de persoane, ramanand internate in prezent patru, care mai au nevoie de spitalizare.