Presedintele Germaniei, Joachim Gauck, a laudat luni, la Palatul Cotroceni, activitatea DNA, institutie care in opinia sa ar trebui sa devina a treia putere in stat in Romania, conform traducerii oficiale a Palatului Cotroceni, transmite Mediafax.

Joachim Gauck, la CotroceniFoto: Presidency.ro

"As vrea sa subliniez in mod deosebit activitatea Directiei Nationale Anticoruptie, de la care porneste un semnal indreptat nu numai catre economie, mediu de afaceri, dar si catre politic. Este unul dintre pilonii principali ai procesului de reforma. Noi calculam ca in societate exista conflicte si dorim sa consolidam activitatea de pilda a DNA-ului, ca a treia putere in stat", a subliniat presedintele german.

El a prezentat schimbarile pe care Germania le asteapta de la Romania, pentru ca antreprenorii germani asteapta conditii-cadru legale viabile din partea statului roman.

"Pentru a beneficia de potentialul existent si pentru a putea oferi cetatenilor Romaniei evolutiile pe care ei le asteapta, pe langa spiritul antreprenorial pe care il putem oferi, avem nevoie insa si de conditii-cadru legale viabile. Noi va urmarim cu mare atentie evolutiile, domnule presedinte. Cu mare placere constat ca sprijiniti aceste reforme, ca o face Guvernul Romaniei si mai ales in ceea ce priveste combaterea coruptiei de catre justitie aveti realizari importante. Justitia este in stare sa ofere solutii la problemele existente", a spus presedintele Republicii Federale Germania.

Administratia Prezidentiala a rectificat luni seara traducerea declaratiilor presedintelui german, Joachim Gauck, referitoare la DNA, precizand ca a fost vorba de o inexactitate si ca traducerea a fost asigurata de Ambasada Germaniei la Bucuresti.

'In urma unei inexactitati de traducere in cadrul transcrierii declaratiei Presedintelui Republicii Federale Germania, va transmitem versiunea corecta a paragrafului. Precizam faptul ca serviciul de traducere a fost asigurat de catre Ambasada Republicii Federale Germania la Bucuresti'', se arata in comunicatul Presedintiei.

Versiunea corectata este: ''Justitia are aici capacitatea de a fi parte a rezolvarii problemei si nu parte a problemei, si aici as dori sa amintesc in mod special activitatea DNA - este un semnal nu numai la adresa mediului de afaceri, ci si a celui politic. Luam in serios atat de importantul pilon al statului de drept in procesul de transformare si luam in calcul inclusiv conflicte dintre cele care pot aparea in interiorul societatii pentru ca sprijinim activitatea celor care combat coruptia si fac puternica Justitia ca a treia putere in stat - luam in serios toate acestea. Luam in serios atat de importantul pilon al statului de drept in procesul de transformare si luam in calcul inclusiv conflicte dintre cele care pot aparea in interiorul societatii pentru ca sprijinim activitatea celor care combat coruptia si fac puternica Justitia ca a treia putere in stat- luam in serios toate acestea''.