Accesul in punctul de trecere a frontierei Portile de Fier I a fost inchis, dupa ce pasajul a fost inundat de apa venita de pe versanti, in urma ploilor cazute. Potrivit purtatorului de cuvant al ISU Mehedinti, Flaviu Iscru, citat de Agerpres, pompierii intervin pentru evacuarea apei cu o motopompa.

"Dinspre Drobeta Turnu-Severin accesul in punctul de trecere a frontierei Portile de Fier I nu se poate face de pe DE 70 intrucat este linie continua si nu este permisa intrarea directa in perimetru acestuia", a precizat Flaviu Iscru.

De asemenea, circulatia rutiera a fost blocata pe DJ 670, intre localitatile Bobaita si Malovat, dupa ce mai multi copaci au cazut pe carosabil, a anuntat purtatorul de cuvant al IPJ Mehedinti, Lidia Viziru.

"Am informat administratorul de drum care a si trimis in zona o echipa de drumari pentru indepartarea acestora", a precizat Viziru, adaugand ca in cel mult o ora traficul rutier urmeaza sa fie reluat.