Claudia Ciobanu, directoarea Palatului Copiilor din Iasi, sustine ca in autocarul care a plecat din Iasi spre Arad se aflau 25 copii, doi profesori insotitori si doi soferi, informeaza Agerpres.

"Am inteles ca azi dimineata, in momentul in care s-a plecat, am din doua surse informatiile pe care le am, se aflau loc pe loc. Deci 28 plus 1. Intamplator cunosc un copil din grup. Mi-a spus ca fiecare a stat pe locul lui", a declarat jurnalistilor directoarea Palatului Copiilor din Iasi, Claudia Ciobanu.

Declaratiile survin dupa ce reprezentantii Inspectoratului Scolar Iasi anuntau ca in autovehiculul implicat in accidentul din judetul Brasov se aflau 31 de elevi si doi profesori insotitori.

Ulterior, Claudia Ciobanu a declarat ca exista incertitudini si neconcordante in lista profesorului care a organizat plecarea elevilor la festivalul folcloric de la Arad.

"Am un tabel in care am si cateva incertitudini. Copiii sunt din doua locuri. Un ansamblu este alcatuit din coregrafi, din copii de la dansuri si copii de la orchestra. Un copil care este in stare buna mi-a confirmat prezenta colegilor lui. Lista oficiala pe care mi-a predat-o domnul profesor nu se potriveste intru totul cu ceea ce s-a deplasat in teren. Acesta este si motivul ambiguitatii. Copiii sunt inlocuiti atunci cand nu mai pot merge. (...) Ceea ce am primit de la profesorul organizator nu se verifica cu ceea ce era in teren. A facut, probabil, inlocuiri pe ultima suta de metri", a mai explicat directoarea Palatului Copiilor.

In ceea ce priveste neconcordanta numarului de locuri din mijlocul de transport inchiriat si cel al persoanelor care au plecat in calatorie, Claudia Ciobanu a spus ca a aflat de acest aspect mai tarziu.

"Nu am stiut. Am aflat ulterior. Am mers pe incredere in relatia cu domnul profesor care a primit invitatia. Dumnealui a identificat rapid, in colaborare cu administratorul nostru, o firma cu care sa se deplaseze. S-au cautat doua oferte. Asta a fost cea mai atragatoare, din punct de vedere financiar, s-au realizat documentele si au plecat in calatorie la ora 5,00", a explicat Claudia Ciobanu, directoarea Palatului Copiilor.

Potrivit sursei citate, solicitarea la firma de transport a fost facuta pentru 34 de locuri.

"Noi am solicitat si ei (transportatorul n.red.) s-au obligat sa asigure. Este elementul pe care nici eu nu mi-l explic, pentru ca ei au spus ca vor pune la dispozitie o masina in conformitate cu contractul pe care l-am semnat in comun acord", a mai spus directorul Palatului Copiilor.

Intrebata fiind de ce a fost nevoie de inchirierea unui mijloc de transport desi Palatul Copiilor are propriul microbuz, directorul institutiei a afirmat ca in aceasta perioada "microbuzul nostru e necesar aici, in localitate".

Copiii, potrivit celor de la ISJ Iasi, erau de la Colegiul National de Arta Octav Bancila si Palatul Copiilor din Iasi si se duceau la un festival la Arad, care se desfasoara in perioada 19-21 iunie.

Reamintim ca un microbuz inmatriculat in judetul Iasi a fost implicat, vineri, intr-un accident rutier pe DN 1 in zona localitatii Persani. Autovehiculul a acrosat, in timp ce se deplasa in directia Sibiu venind dinspre Brasov, un parapet de beton care separa sensurile de mers intr-o curba la dreapta, rasturnandu-se pe celalalt sens de circulatie.

Potrivit celor de la IPJ Brasov, in urma accidentului patru persoane au decedat, intre care si soferul, alte 21 fiind preluate de catre echipajele de ambulanta si transportate la spital, iar trei persoane nu au necesitat internarea. Copiii aflati in microbuz aveau varste cuprinse intre 12 si 18 ani.

Un numar de 12 copii au fost internati la Spitalul Clinic de Copii Brasov.