Echipa de control a Ministerului Sanatatii a gasit dulapul din sectia de terapie intensiva de la spitalul "Sfantul Pantelimon" descuiat, informeaza Digi24, precizand ca purtatorul de cuvant al ministerului a promis ca vor fi schimbate procedurile din sectie, astfel incat sa nu mai existe probleme. DE acum inainte, cheia de la dulapul cu medicamente va fi predata de la seful de garda, la seful urmator de garda, astfel incat sa ramana permanent in spital.

Dulapul cu medicamente de la Spitalul Sfantul PantelimonFoto: Facebook - Ministerul Sanatatii

Potrivit purtatorului de cuvant al Ministerului Sanatatii, Laurentiu Colintineanu, "acel dulap contine o gestiune de medicamente foarte scumpe care sunt aferente acestei actiuni prioritate de ATI. Modalitatea de predare a acestei chei se pare ca a fost problematica. Eu am fost, l-am vazut, este dovada ca dulapul este descuiat. In acest moment se lucreaza la o noua procedura interna de predare a intregii gestiuni a acestor medicamente de la seful de garda la seful urmator de garda, astfel sa se asigure circuitul complet si sa nu existe niciun fel de suspiciune de deficienta cu aproviozionare pe sectie la pacienti".

"In urma unei vizite efectuate la Spitalul Sf. Pantelimon, Ministerul Sanatatii certifica faptul ca dulapul care contine medicamentele incluse in AP-ATI este deschis.

Interesul pacientului este prioritatea in orice situatie. Ancheta interna a spitalului, precum si cea a Corpului de Control vor proba daca au existat deficiente in administrarea stocului", se arata intr-o postare pe contul de Facebook al Ministerului Sanatatii.

Mesajul este insotit de o fotografie cu dulapul de medicamente deschis.

Ministerul Sanatatii anunta vineri ca trimite Corpul de control la Spitalul de Urgenta Pantelimon dupa ce ziaristul Catalin Tolontan a dezvaluit ca sefa sectiei de Anestezie - Terapie Intensiva facea discriminari intre pacientii internati. "Drepturile pacientilor nu sunt negociabile. Discriminarea este inacceptabila si reprezinta o incalcare a legii in vigoare, inclusiv a Codului Deontologic al Colegiului Medicilor din Romania", arata un comunicat al Ministerului Sanatatii.

Ministerul arata ca a decis organizarea unei actiuni comune a Corpului de Control impreuna cu Serviciul de Medicina de Urgenta care sa analizeze daca acuzatiile se probeaza. Controlul va avea loc saptamana viitoare, dupa finalizarea celor care se desfasoara in acest moment in judetele Mures si Buzau. Actiunea va merge in paralel cu ancheta interna de la Spitalul Sf. Pantelimon.