Ministerul Sanatatii va trimite Corpul de control la Spitalul de Urgenta Pantelimon dupa ce ziaristul Catalin Tolontan a dezvaluit ca sefa sectiei de Anestezie - Terapie Intensiva facea discriminari intre pacientii internati. "Drepturile pacienților nu sunt negociabile. Discriminarea este inacceptabilă și reprezintă o incălcare a legii în vigoare, inclusiv a Codului Deontologic al Colegiului Medicilor din România", arata un comunicat al Ministerului Sanatatii.

Ministerul arata ca a decis organizarea unei acțiuni comune a Corpului de Control împreună cu Serviciul de Medicină de Urgență care să analizeze dacă acuzațiile se probează. Controlul va avea loc săptămâna viitoare, după finalizarea celor care se desfășoară în acest moment în județele Mureș și Buzău. Acțiunea va merge în paralel cu ancheta internă de la Spitalul Sf. Pantelimon.

Comunicatul integral al MS:

Discriminarea pe criterii de vârstă la pacienții din ATI este inacceptabilă

În urma informațiilor apărute în presă despre posibila discriminare pe criterii de vârstă a pacienților din unitatea ATI a spitalului Sf. Pantelimon din București, Ministerul Sănătății face următoarele precizări:

AP-ATI (Acțiunea Prioritară ATI) este un program gândit de Ministerul Sănătății pentru a urmări un pacient critic a cărui viață este amenințată, indiferent dacă acesta este asigurat sau nu, și menit să asigure cheltuielile cu tratamentul unui astfel de pacient.

Acțiunea Prioritară este reglementată în Ordinul Ministrului Sănătății (OMS) nr. 447 / 2015, modificat prin OMS 966/2015. Din acestea, articolul 20 reglementează ce achiziții se pot face în unitățile ATI și decontate din AP-ATI, iar articolul 21 definește criteriile de eligibilitate pentru diagnostice, nu pentru pacienți.

Principiul de funcționare al AP-ATI este următorul: pe baza facturilor înaintate de unitățile spitalicești din luna precedentă, decontarea cheltuielilor se asigură, la cerere, în luna următoare, după verificarea documentației necesare. Atașat acestui comunicat este un tabel care centralizează bugetul disponibil pentru AP-ATI pentru anul 2016, pentru fiecare spital, precum și finanțarea care a fost acordată până în acest moment.

Este convingerea fermă a Ministerului Sănătății că AP-ATI reprezintă un mare pas înainte pentru asigurarea îngrijirii unui pacient critic la cele mai înalte standarde. Criteriile de eligibilitate pentru diagnostice au fost revizuite constant începând cu anul 2013, când a fost demarată această acțiune. Scopul a fost permanenta extindere atât a numărului de diagnostice, cât și a numărului de unități ATI.

Discriminarea pe criterii de vârstă – sau orice altă formă de discriminare între pacienți – în cadrul acestui program – sau oricare altul – este inacceptabilă și reprezintă o incălcare a legii în vigoare, inclusiv a Codului Deontologic al Colegiului Medicilor din România. În cazul particular al Spitalului Sf. Pantelimon, acuzațiile vehiculate în presă trebuie investigate.

Astfel, Ministerul Sănătății a decis organizarea unei acțiuni comune a Corpului de Control împreună cu Serviciul de Medicină de Urgență care să analizeze dacă acuzațiile se probează. Controlul va avea loc săptămâna viitoare, după finalizarea celor care se desfășoară în acest moment în județele Mureș și Buzău. Acțiunea va merge în paralel cu ancheta internă de la Spitalul Sf. Pantelimon.

Ministerul Sănătății afirmă cu tărie că drepturile pacienților nu sunt negociabile.