Franta a decis mentinerea starii de urgenta pe tot teritoriul tarii pana pe 26 iulie, informeaza MAE, potrivit Agerpres.

''Urmare a atacurilor teroriste din 13 noiembrie 2015, starea de urgenta pe tot teritoriul tarii se va mentine pana la 26 iulie 2016, cel putin. Starea de urgenta permite autoritatilor franceze sa interzica circulatia persoanelor si sa stabileasca zone de protectie si securitate. De asemenea, sunt aplicate masuri consolidate de securitate in toate orasele din regiunea Ile-de-France. Aceste dispozitii permit, printre altele: arestul la domiciliu al oricarei persoane a carei activitate este considerata periculoasa pentru ordinea publica, inchiderea temporara a salilor de spectacol si a locurilor de reuniuni publice, confiscarea armelor si posibilitatea de a efectua perchezitii administrative'', precizeaza sursa citata.

Ministerul Afacerilor Externe recomanda consultarea paginii de Internet www.mae.ro si reaminteste faptul ca cetatenii romani care se deplaseaza in strainatate au la dispozitie aplicatia ''Calatoreste in siguranta '' (disponibila gratuit in ''App Store'' si ''Google Play''), care ofera informatii, sfaturi de calatorie si posibilitatea de a fi alertati, in cazul in care apar situatii speciale.