Restrictii de trafic vor fi instituite miercuri in zona Piata Victoriei din Bucuresti, din cauza unui miting al profesorilor, informeaza Brigada Rutiera.

Restrictii de trafic 01.06.2016Foto: Brigada Rutiera Bucuresti

Potrivit unui comunicat difuzat marti si citat de Mediafax, cu ocazia mitingului organizat in Piata Victoriei in data de 1 iunie, "Brigada Rutiera a Capitalei va dispune masuri specifice din competenta in sensul restrictionarii temporare a traficului rutier in conformitate cu avizul Comisiei Tehnice de Circulatie din cadrul Primariei Municipiului Bucuresti sau atunci cand situatia va impune acest lucru".

Astfel ca vor exista restrictii de circulatie "intre orele 11.00 - 12.30, miting in Piata Victoriei, perimetrul cuprins intre prelungirea Bd. Aviatorilor - Parcul Kiseleff - Calea Victoriei - prelungirea Bd. Iancu de Hunedoara".

De asemenea, vor exista restrictii pe "traseul Piata Victoriei - Str. Buzesti - Str. Berzei - Str. Stirbei Voda - Splaiul Independentei - Str. Constantin Noica - Sos. Cotroceni - Bd. Iuliu Maniu - Complex Politehnica" intre orele 12.30 - 14.00.

Potrivit Brigazii Rutiere "circulatia rutiera va fi restrictionata, dupa cum urmeaza: incepand cu ora 09.00, se va restrictiona traficul rutier pe Sos. Kiseleff, intre Str. Arh. Ion Mincu si Piata Victoriei; circulatia in Piata Victoriei va fi resistematizata prin asigurarea traficului rutier pe doua benzi de circulatie pe sens, in fata Guvernului Romaniei, intre Bd. Aviatorilor si Calea Victoriei, respectiv Bd. Lascar Catargiu; sensul de circulatie din Piata Victoriei, relatia Str. Buzesti - Bd. Nicolae Titulescu catre Cal. Victoriei, respectiv catre Bd. Lascar Catargiu. Restrictia se va mentine pana la finalizarea activitatii; Str. Paris, traficul va fi directionat doar catre Bd. Aviatorilor; Bretea Iancu de Hunedoara, traficul va fi directionat doar catre Bd. Aviatorilor; incepand cu orele 12.30 se va restrictiona gradual traficul rutier de pe traseul de deplasare al marsului, precum si pe strazile care acced in acestea".

Pentru persoanele care trebuie sa se deplaseze cu masina, politia recomanda urmatoarele rute alternative: "Piata Presei Libere - bd. Kiseleff - Piata Arcul de Triumf - Piata Charles de Gaulle - Calea Dorobantilor - sos. Stefan cel Mare si Piata Presei Libere - Piata Montreal - bd. Marasti - bd. Ion Mihalache - Piata Victoriei".