Sefa Sectiei de Psihiatrie a Spitalului Judetean de Urgenta Arad, ridicata si dusa la audieri

de V.M.     HotNews.ro
Marţi, 31 mai 2016, 17:14 Actualitate | Esenţial

Seful Sectiei de Psihiatrie a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Arad, prof dr Delia Marina Podea, cadru didactic la Universitatea de Vest "Vasile Goldis" din Arad, a fost ridicata, marti dupa-amiaza, de anchetatori si dusa la audieri, transmite Agerpres.

Potrivit unor surse, masura a fost luata de procurori in urma descinderii care a durat mai multe ore, atat la unitatea medicala pe care aceasta o conduce, cat si la cabinetul privat si la domiciliul acesteia. In urma perchezitiei efectuate la locuinta prof dr Delia Podea, anchetatorii ar fi ridicat calculatoarele existente si, de asemenea, mai multe tablouri de valoare.

Politistii efectueaza marti 26 de perchezitii la cabinetele unor medici cercetati pentru fapte de coruptie si ridica inscrisuri si probe de la 31 de unitati sanitare din 16 judete, intr-un dosar instrumentat de Directia de Investigare a Criminalitatii Economice din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane (IGPR).

Medicii vizati de descinderile efectuate sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie sunt cercetati pentru luare de mita, abuz in serviciu, fals intelectual si fals material in inscrisuri oficiale, potrivit unui comunicat al IGPR.

Perchezitiile sunt efectuate la mai multe unitati sanitare din Bucuresti si din judetele Arad, Cluj, Constanta si Dolj, unde isi desfasoara activitatea medicii vizati, precum si la sediile si punctele de lucru a cinci societati comerciale cu profil medical, care reprezinta interesele sponsorilor.

De asemenea, politistii ridica inscrisuri si probe de la 31 de unitati sanitare din judetele Arges, Botosani, Buzau, Brasov, Cluj, Constanta, Dambovita, Dolj, Iasi, Mures, Neamt, Prahova, Suceava, Sibiu, Timis si Vrancea.

"Din cercetari a reiesit ca mai multi angajati din sistemul sanitar ar fi derulat studii clinice cu incalcarea prevederilor legale, fapte cu potential generator de riscuri in ceea ce priveste autorizarea intrarii pe piata a unor medicamente ce afecteaza negativ starea de sanatate a populatiei (medicamente folosite in special pentru tratarea unor boli mentale). Astfel, medicii inclusi in derularea de studii clinice ar fi falsificat intreaga documentatie de evaluare a pacientilor - subiecti, fie prin falsificarea consimtamantului de participare la studiu acordat de catre pacient sau de catre apartinatorii acestuia, fie prin consemnarea in fisele de evaluare sau foile de observatii a unor aspecte false referitoare la diagnostic, starea de sanatate a pacientilor, tratamentul urmat si efectele acestuia", se precizeaza in comunicatul IGPR.

Medicii sunt suspectati ca ar fi inclus in studiu persoane care nu sufereau de afectiunea pentru care era testat medicamentul experimental sau ca nu ar fi administrat medicamentul pacientului. Medicii ar fi prezentat ulterior catre sponsorul care comanda studiul documentele necesare avizarii si aprobarii punerii pe piata a respectivelor medicamente ce au facut obiectul studiului clinic.

Conform unui comunicat de presa al Parchetului General, din cercetarile efectuate a reiesit ca un medic psihiatru de la un spital din Arad, avand si calitatea de cadru didactic la o universitate din acelasi oras, a solicitat si a primit sume de bani de la persoane interesate sa figureze cu internari in cadrul Sectiei de Psihiatrie, in vederea fundamentarii/intocmirii ulterioare a unor dosare de pensionare pe caz de boala.

In realitate persoanele in cauza nu sufera de afectiuni psihice, insa, in schimbul sumelor de bani oferite medicului, acesta ii inregistra in evidentele medicale ale spitalului, figurand fictiv atat cu internare, cat si cu tratament de specialitate.

Anchetatorii mai arata ca majoritatea acestor persoane nu ramaneau internate in spital si nici nu urmau tratamentul prescris.

Mai mult, unora dintre pacienti le conditiona internarile fictive de participarea la studiile clinice pe care acelasi medic le conducea. Scopul acestui demers era obtinerea, pentru sine, de sume suplimentare de bani, intrucat retributia medicului pentru derularea acestor studii se cuantifica in functie de numarul de pacienti inrolati.

Din probatoriul administrat pana in prezent a reiesit faptul ca medicul psihiatru, utilizand ascendentul moral si profesional de care beneficiaza in relatia cu medicii rezidenti ai Sectiei de Psihiatrie, carora le este indrumator de rezidentiat, ii determina si ii constrangea pe acestia sa savarseasca astfel de ilegalitati. Studiile clinice erau efectuate fara consimtamantul informat al subiectilor, fiind consemnate in documentele intocmite aspecte necorespunzatoare adevarului referitoare la diagnostic, starea de sanatate a pacientilor, tratamentul urmat si efectele acestuia.

Pentru obtinerea semnaturii pe declaratia privind consimtamantul participarii la studiu, medicul psihiatru actiona in doua modalitati: fie prezenta documentul pacientilor sau apartinatorilor acestuia (in situatia pacientilor fara discernamant) drept acord pentru prelevarea unor probe biologice ori pentru efectuarea unor analize (ex: ECG), fie contrafacea sau dispunea unor medici rezidenti sa contrafaca semnatura.

Pentru a asigura numarul de pacienti prevazut in protocoale, medicul psihiatru includea in studii si pacienti care nu sufera de afectiunea pentru care era testat medicamentul experimental. La indicatiile acestuia, medicii rezidenti si asistentele medicale consemnau in foile de observatie simptomele necesare includerii in studiu, omitand total sau partial consemnarea simptomelor reale.

Pe parcursul derularii studiilor, medicul psihiatru consemna in foile de observatii si in celelalte documente aferente aspecte neconforme cu realitatea dupa cum urmeaza: administrarea medicamentelor experimentale chiar in situatia in care pacientul nu se mai prezenta la vizite si nu intra in posesia acestora. In acest caz, medicamentele erau scoase din ambalaje si aruncate sau depozitate in fisetele din incinta sectiei; efectuarea de teste si prelevarea de probe biologice ce confirmau eficacitatea tratamentului experimental, chiar si in situatia neprezentarii regulate a pacientilor la vizite sau a deteriorarii grave a starii de sanatate a subiectilor ca urmare a administrarii medicamentatiei din studiu. In astfel de situatii, rezultatele textelor erau consemnate fictiv, iar probele biologice fie erau prelevate de la pacienti anterior inceperii studiului si depozitate in aparate frigorifice, fie erau recoltate de la cadrele medicale ale Sectiei de Psihiatrie.

Totodata, acesta nu consemna in foile de observatii administrarea unei medicamentatii suplimentare neadmise de protocol, dar care producea efectele pozitive vizate de studiu.

In situatia in care pacientii nu raspundeau la medicamentul testat pentru a fi mentinuti in studiu, li se administrau medicamente continand substante neadmise in protocolul de studiu, iar pentru a ascunde acest fapt, probele biologice atribuite pacientilor nu erau recoltate de la acestia, ci de la cadrele medicale ale sectiei.

Potrivit dispozitiilor medicului psihiatru, la externare, pacientilor inrolati in studiu li se intocmeau doua seturi de documente: unele reale, care consemnau includerea in studiu, diagnosticul si tratamentul experimental administrat, si altele contrafacute, care se inmanau pacientului si care prevedeau administrarea unui tratament clasic, fara a se mentiona includerea pacientului in studiu.

La descinderi participa politisti din cadrul Directiei de Investigatii Criminale a IGPR, precum si din cadrul inspectoratelor de politie judetene Arges, Arad, Botosani, Buzau, Brasov, Cluj, Constanta, Dambovita, Dolj, Iasi, Mures, Neamt, Prahova, Suceava, Sibiu, Timis si Vrancea.

Verificarile financiar-fiscale sunt asigurate de catre specialisti din cadrul Directiei Generale Antifrauda Fiscala, suportul tehnic de catre Directia Operatiuni Speciale, iar suportul informativ este asigurat de catre Serviciul Roman de Informatii.

Dosarul s-a constituit pe baza unor sesizari transmise Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie de catre Serviciul Roman de Informatii.


Citeste mai multe despre   









2907 vizualizari
  • +7 (7 voturi)    
    Executie in masa (Marţi, 31 mai 2016, 18:24)

    Trojan.H [utilizator]

    Pentru cei ce se dovedesc a-si fi batut joc de niste oameni oricum batuti de soarta, sper ca pedeapsa sa fie nu condamnarea la viata, ci imbratisarea copacilor de pe marginea drumului. Ma ofer eu sa plantez copaci in locul celor distrusi.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version