​Vicepremierul Vasile Dincu, profesor universitar in sociologie, considera ca este "fascinant", "o ocazie rara", pentru un cercetator in domeniu, cazul legat de moartea omului de afaceri Dan Condrea si scanalul dezinfectantelor Hexi Pharma, insa el avertizeaza ca pentru societatea romaneasca are efecte negative.

Vasile DincuFoto: mdrap.ro

Intr-o conferinta de presa despre fonduri europene, viceprim-ministrul a fost chestionat de jurnalisti in legatura cu scandalul dezinfectantelor diluate, din spitalele romanesti, si despre decesul patronului firmei care producea aceste substante, Hexi Pharma, Dan Condrea.

"Este fascinant pentru ca a dezlantuit o efervescenta a imaginarului colectiv, fara precedent. De la cazul Elodia nu s-a mai intamplat asa ceva" - a raspuns Dincu, facand o paralela cu un alt caz celebru, cel al avocatei Elodia Ghinescu, ucisa de sotul ei, politistul Cristian Cioaca, potrivit deciziei definitive a justitiei.

Sociologul a afirmat ca, pe fondul nesigurantei generale din societatea romaneasca aflata inca in tranzitie de la comunism la economia de piata, cazul Hexi-Condrea a starnit teorii ale complotului in imaginarul colectiv.

"Sigur ca in sociologie exista cateva teorii legate de imaginarul social, care spun ca in perioade de ruptura dintr-un sistem social, care este destul de bine articulat si unul in care apar lucruri in care oamenii se simt nesiguri, in care resimt nesiguranta locului de munca, se integreaza intr-o societate bazata pe competitie, dar ei nu pot sa gestioneze toate riscurile, incep sa gaseasca solutii imaginare, cauta solutii magice, mistice, oamenii devin mai fatalisti, cred in teoria complotului, se simt mai putin stapani pe propriul destin. Nu simt ca ar putea sa schimbe lumea foarte mult prin efectul lor. Si asta dezvolta foarte mult imaginarul colectiv" - crede vicepremierul.

Vasile Dincu mai considera ca presa construieste "adevarate telenovele" in jurul acestui caz, iar cetatenii accepta foarte usor teorii si informatii neverificate.

"Si ceea ce se intampla acum sunt teorii pe care oamenii le accepta foarte usor. Pornind de la o informatie neverificata, neasumata de nimeni, se dezvolta un intreg curent de gandire si de marturii legate unele de altele in care mass-media construiesc adevarate telenovele" - a mai explicat profesorul de sociologie.

El a aratat ca societatea romaneasca "agonizeaza", ceea ce "nu e placut pentru cetatean", dar pentru sociologi este fascinant.

"Asta este fascinant, din punct de vedere sociologic. (...) Ceea ce am numit tranzitie creeaza nesiguranta la nivel personal, o identitate slaba si neincredere in propriul destin. Si asta face ca oamenii sa creada in teoriile salvarii, ale individului salvator, ale omului providential, teoria tatucului, care a functionat pana nu demult. Astea sunt toate pana la urma derive ale tranzitiei. Si sa vezi cum agonizeaza o societate nu este placut pentru cetatean, dar pentru un cercetator in stiintele sociale este o ocazie rara . Citeam mai degraba in carti despre acest lucru, sa vezi ca se intampla la tine acasa este ca si cum unui cercetator care studiaza uragane i-ar veni uraganul la el in curte, intr-o zi" - marturiseste Vasile Dincu.

Vicepremierul a avertizat insa, asupra efectelor negative ale acestei situatii pentru sanatatea natiunii, pe fondul scaderii increderii populatiie in institutii si in reguli.

"Din punct de vedere al sanatatii natiunii, cred insa ca ar fi mai degraba important daca am reusi ca impreuna, guvernanti, partide politice, societate civila, sa incerca sa eliminam coruptia ca sa poata creste increderea in istitutii. In tarile in care exista increderea in institutii, acolo nu avem asemenea derive in imaginarul colectiv", crede Dincu.

Nici efectele asupra economiei nu sunt neglijate de Vasile Dincu.

"De asemenea, trebuie sa creasca capitalul social. Capitalul social inseamna capitalul de incredere intre noi, in reguli, in legi, in institutii. Noi avem un capital social foarte scazut. Tarile care au un capital social, un capital de incredere general important au, de regula, o performanta economica mult mai buna. Marea Britanie, SUA, Japonia sunt tari cu un capial social mare. Noi suntem o tara cu un capital social scazut, a scazut continuu capitalul social, increderea in ceilalti.

La noi, creste increderea in familie in jur de 90% si scade increderea in ceilalti. Cand oamenii se refugiaza in increderea in familie, din increderea in spatiul public ne arata ca traim intr-o angoasa colectiva si de aici deriva un asemenea tip de imaginar bulversant, magic. Este o problema de adaptare, dupa parerea mea" - mai explica viceprim-ministrul.