Premierul Dacian Ciolos a anuntat, dupa intalnirea de marti cu vicepresedintele american Joe Biden, de la Casa Alba, ca, in contextul summit-ului NATO programat in luna iulie la Varsovia, "am solicitat si am obtinut sprijinul SUA si am obtinut promisiunea ca vom fi sustinuti pentru intarirea cooperarii la Marea Neagra, cooperare militara la nivel naval", potrivit Agerpres. "Am explicat demersurile pe care noi le-am facut deja in colaborare cu Bulgaria si Turcia si am avut promisiunea sprijinului, in cadrul summitului, pentru ca aceasta cooperare la Marea Neagra sa fie sustinuta de NATO", a declarat primul ministru.

Dacian Ciolos la intalnirea cu Joe BidenFoto: Agerpres

Ciolos i-a cerut lui Biden "sprijinul activ al SUA pentru o prezenta Aliata inaintata pe tot flancul estic, de la Marea Baltica pana la Marea Neagra", potrivit unui comunicat de presa al Guvernului.

Intrevederea lui Dacian Ciolos cu vicepresedintele Statelor Unite a avut loc in Roosevelt Room, o sala din aripa de vest a Casei Albe, situata in imediata apropiere a Biroului Oval, si a durat aproximativ o ora si zece minute, desi fusese anuntata initial in program de circa 30 de minute.

Prim-ministrul a fost insotit de ambasadorul Romaniei in SUA, George Cristian Maior, de ministrul energiei, Victor Grigorescu, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, de seful Cancelariei primului ministru, Dragos Tudorache, consilierul pe politica externa al premierului, Calin Ungur, si purtatorul de cuvant al Guvernului, Dan Suciu.

Vicepresedintele Joe Biden a fost insotit la intalnire, printre altii, de ambasadorul Statelor Unite in Romania, Hans Klemm, asistentul secretarului de stat pentru afaceri europene si euroasiatice, Victoria Nuland, consilierul pe securitate nationala al vicepresedintelui SUA, Collin Kahl, adjunctul asistentului secretarului apararii pentru NATO si Europa, James Townsend., precum si doi asistenti speciali ai presedintelui Barack Obama.

Intalnirea cu vicepresedintele american a fost precedata de alte doua intrevederi: cu secretarul agriculturii, Tom Vilsack, si cu secretarul comertului, Penny Pritzker.

Dupa discutia cu Joe Biden, Dacian Ciolos va fi prezent la o masa rotunda cu personalitati din mediul de reflectie organizata de Atlantic Council.

De la ora locala 18.30, premierul participa la o receptie la Ambasada Romaniei din SUA, la care sunt asteptati peste 100 de membri ai comunitatii romanesti din zona Washington.

  • Summit-ul NATO de la Varsovia, crucial pentru statele din estul Europei

Summit-ul NATO de la Varsovia este unul crucial, in care statele din estul Aliantei vor sa obtina un angajament ferm al NATO pentru pozitionarea de trupe si echipamente militare care sa descurajeze Rusia.

Mandatul de negociere al Romaniei la summitul crucial al NATO din iulie va fi validat la viitoarea sedinta a CSAT.

Presedintele Iohannis a anuntat, intr-o conferinta de presa comuna cu secretarul general al NATO, Rens Stoltenberg, pe data de 12 mai, ca Romania vrea ca NATO sa stabileasca la summitul din Polonia "cadrul unei prezente aliate navale permanente la Marea Neagra", precum si derularea de activitati comune de instruire a fortelor aliate in regiune. Cererea vine pe fondul lansarii de catre ministerul Apararii Nationale a unei proiect de constituire a unei flote comune la Marea Neagra, propunere privita cu reticenta de unii membri NATO care nu isi doresc iritarea Rusiei.

In plus, presedintele Iohannis a spus in conferinta cu Stoltenberg ca Romania vrea si o prezenta "credibila si predictibila a fortelor aliate pe flancul estic (al NATO - n.red.), cu realizarea echilibrului intre dimensiunea nordica si cea sudica a flancului estic". Cu alte cuvinte, Romania isi doreste o prezenta consistenta de trupe si echipamente militare si pe teritoriul sau, nu doar in partea nordica a flancului estic, adica in tarile baltice si Polonia.

La randul sau, premierul Dacian Ciolos a anuntat, pe 11 mai, odata cu inaugurarea scutului anti-racheta de la Deveselu, ca Romania are "discutii destul de avansate" cu Bulgaria si cu Turcia pentru a construi o flota comuna in Marea Neagra, care va avea un rol "in primul rand de exercitiu".

La randul sau, Jens Stoltenberg a precizat ca discutii suplimentare pe marginea acestui subiect vor avea loc la summitul NATO din Varsovia, care are loc in luna iunie. "Am crescut prezenta in Marea Neagra si am facut acest lucru pentru ca am cazut de acord ca dupa anexarea ilegala a Crimeii de catre Rusia si destabilizarea din estul Ucrainei, unde Rusia ii sustine pe separatisti, am decis sa implementam acest sistem de reasigurare in partea estica a Aliantei. Ca parte din aceasta actiune de reasigurare face parte si cresterea fortei navale in Marea Neagra".

Klaus Iohannis si Dacian Ciolos au discutat, intr-o intalnire pe 13 mai, principalele obiective ale Romaniei in pregatirea Summitului NATO.