Firmele de pompe funebre vor fi obligate sa arhiveze contractele de prestari servicii incheiate si documentele fiscale timp de 5 ani, ca metoda de prevenire si combatere a evaziunii fiscale, iar o bratara cu datele de identificare ale firmei care a acordat ingrijiri mortuare va fi aplicata obligatoriu pe mana dreapta a decedatului, pentru eventuale plangeri ulterioare ale rudelor si responsabilizarea acesteia, scrie Profit.ro. Noile reguli au fost pregatite la nivelul Guvernului.

Constatand ca in registrul de clasificare a ocupatiilor din Romania exista doua ocupatii care confera competenta realizarii imbalsamarilor, respectiv cea de autopsier si cea de imbalsamator, dar ca formarea pentru ocupatia de imbalsamator nu a fost reglementata si nici pusa in practica, la momentul actual nefiind un standard ocupational si un program de formare pentru ocupatia de imbalsamator, Guvernul ii va obliga pe autopsierii formati pana in prezent sa isi completeze pregatirea in termen de 3 ani.

Aceste firme vor trebui sa aiba cel putin 3 salariati cu atributii in transportul decedatului. Numarul a fost calculat de guvernanti pornind de la numarul de kilograme pe care il poate transporta frecvent o persoana cu varsta cuprinsa intre 19 si 45 de ani.

Guvernul va interzice totodata fotografierea corpului defunctului fara acordul apartinatorilor, exceptii fiind permise doar pentru fotografierea in cadrul procedurilor judiciare, si va stabili ca procedura de imbalsamare este obligatorie atunci cand familia decide sa expuna decedatul in locuri publice, inclusiv la capela, cu sicriul deschis, cand decedatul este transportat intr-o alta localitate decat cea in care a fost decesul, la o distanta mai mare de 30 de kilometri, in situatia in care cauza medicala a decesului impune imbalsamarea ca masura de profilaxie si reducere a riscului biologic, potrivit Profit.ro.

In cazul inhumarii, esantioane din substantele folosite vor fi puse alaturi de defunct, in siciu, in flacoane din material plastic de minimum 10 mililitri, este o alta idee conceputa la nivelul Guvernului.

In spitale si in cimitire va fi interzisa orice forma de publicitate pentru firmele prestatoare de servicii funerare.