Procurorii DNA l-au trimis in judecata pe Bogdan Alexandru, fost presedinte al Fundatiei Patrimoniu, pentru ca ar fi prejudiciat Academia Romana cu circa 3,8 mil. euro.

Alexandru T. BogdanFoto: Agerpres

Acesta este acuzat de folosire a influentei ori autoritatii, de catre o persoana care indeplineste o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice fara scop patrimonial, in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, in forma continuata.

In iulie 2014, referatul procurorilor obtinut de HotNews arata ca unul dintre contractele pentru care DNA au inceput urmarirea penala fata de academicianul Alexandru Bogdan vizeazaarendarea a circa 2.000 de hectare catre Grupul Industrial Voiculescu si compania Grivco SA.

Ce spun procurorii:

"Bogdan Alexandru, in calitate de presedinte executiv al Fundatiei "Patrimoniu", cu incalcarea prevederilor legale si a celor prevazute in statutul organizatiei, si-a exercitat atributiile de administrare si gestionare a bunurilor imobile (in principal terenuri agricole si silvice) ce apartin Academiei Romane, in scopul de a-i favoriza pe colaboratorii entitatii pe care o conducea, care si-au asigurat astfel foloase necuvenite, constand, in esenta, in neplata unor obligatii contractuale.

Concret, in perioada 2007-2009, cu ocazia administrarii patrimoniului silvic si funciar al Academiei Romane, intre Fundatia "Patrimoniu" si mai multe societati comerciale au fost incheiate contracte si acte aditionale privind arendarea si concesiunea de terenuri ce apartineau institutiei respective.

In aceste conditii, exercitarea autoritatii de catre inculpatul Bogdan Alexandru s-a facut cu rea-credinta si cu intentia directa de favorizare a partenerilor (cu efectul de neevitat al pagubirii Academiei Romane), fapt rezultat fara dubiu din urmatoarele aspecte:

- caracterul clandestin, ocult al semnarii contractelor - fara autorizarea organelor competente, astfel cum stipulau textele statutare incidente,

- caracterul vadit pagubitor al clauzelor contractuale si lipsa oricaror prevederi care sa protejeze efectiv si in concret interesele Fundatiei "Patrimoniu" si ale Academiei Romane,

- scutirea de plata redeventei pe perioade indelungate de timp (44 ani).

Prejudiciul retinut in dauna Academiei Romane se ridica la 3.757.860 euro. "

Procurorii au instituit masura sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile si imobile aflate in proprietatea inculpatului Bogdan Alexandru, pana la concurenta sumei de 3.757.860 euro, reprezentand valoarea prejudiciului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucuresti, cu propunere de a se mentine masurile asiguratorii dispuse in cauza.