Ministrul Justitiei, Raluca Pruna, a declarat marti, la sediul CSM, ca va face propunerile pentru adjunctii DIICOT si ai Parchetului General pana la sfarsitul saptamanii, transmite Agerpres.

"Vor fi procurori despre care voi stiti, profesionisti si care pot sa aduca ceva Parchetului General, respectiv DIICOT. Am avut discutii cu mai multi candidati, din care urmeaza sa selectez", le-a spus jurnalistilor ministrul Justitiei.

Procurorul general Augustin Lazar a declarat luni ca a delegat in functiile de prim-adjunct si adjunct de la PICCJ dintre colegii in care are incredere.

El a dispus, pe 9 mai, delegarea Laurei Oprean in functia de prim-adjunct al procurorului general pe o perioada de sase luni, incepand cu data de 17 mai. Oprean il inlocuieste in aceasta functie pe Bogdan Licu. Ea a ocupat functia de procuror general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Cluj. In 2012, Oprean a fost delegata pe o perioada de sase luni sa conduca Directia Nationala Anticoruptie, dupa ce Daniel Morar a fost numit procuror general interimar.

Tot prin ordin emis de Augustin Lazar, Bogdan Licu a fost delegat in functia de adjunct al procurorului general pe o perioada de sase luni. Bogdan Licu il inlocuieste pe Codrut Olaru, cel care a fost unul dintre contracandidatii lui Augustin Lazar la sefia Ministerului Public.