Alfie Kohn este unul dintre cei mai importanti critici ai sistemului de educatie traditional. Analizand studiile de psihologie sociala publicate in ultimii 30 de ani, el aduce constant la cunostinta publicului rezultatele care contrazic eficienta unor practici larg acceptate in cresterea si educarea copiilor. Cele 14 carti ale sale, traduse in 20 de limbi si vandute in jumatate de milion de exemplare, i-au adus recunoasterea internationala, dar si controverse pe masura. In sutele de conferinte tinute in intreaga lume Alfie Kohn a vorbit despre efectele distructive pe care le au asupra copiilor educatia parentala bazata pe recompensa si pedeapsa si sistemul scolar centrat pe note si teste.
Pe 21 mai Alfie Kohn va sustine, pentru a treia oara in Romania, oconferintadespre parentingul neconditionat si despre efectul daunator al competitiei in scoala. El a raspuns intrebarilor HotNews.ro legate de ce inseamna o scoala buna si cum se pot implica parintii in educatia copiilor lor.
Rep: In fiecare an, in luna februarie, parintii copiilor care implinesc 7 ani intra intr-o goana epuizanta de cautare a celei mai bune scoli in care sa-si inscrie copilul. Iar calitatile acesteia ar trebui sa fie: disciplina, urmarirea riguroasa a curriculumului, pregatire extrascolara, teme pentru acasa, participari la olimpiade si rezultate bune la testarile nationale. Este aceasta definitia unei scoli bune?
Alfie Kohn: Majoritatea acestor lucruri nu se inscrie in ceea ce multi cercetatori seriosi, care au analizat cu atentie fenomenul, au definit a reprezenta o buna educatie. Imi place sa incep conferintele despre educatie si parenting prin a-i ruga pe participanti sa-mi spuna care sunt obiectivele pe termen lung pentru copiii lor - in cazul parintilor, si pentru elevii lor - in cazul profesorilor. Cum v-ati dori sa devina copiii dumneavoastra cand vor deveni adulti? Multi spun ca isi doresc ca ei sa continue sa invete pe toata durata vietii lor, sa nu se rezume la a acumula o gramada de informatii, ci sa aiba o pasiune in a se juca cu cuvintele, numerele si ideile. Isi doresc ca ei sa fie fericiti, sa devina adulti cu simt etic, sa-si foloseasca gandirea critica, dar sa fie si creativi, sa-si conduca viata independent, dar sa ii ajute si pe ceilalti.
Daca pornim in sens invers dinspre aceste obiective pe termen lung, cu care sunt sigur ca si parintii din Romania sunt de acord, atunci trebuie sa regandim ce face o educatie buna. Si o educatie buna, cu siguranta, nu este aceea care ii pune pe copii sa se intreaca in competitii pentru medalii si alte distinctii inspaimantatoare, competitii care ii transforma pe toti ceilalti in niste obstacole in calea propriului succes. O educatie buna nu este una care se bazeaza pe note obtinute la teste ce presupun ingramadirea unor informatii in memoria de scurta durata. O scoala buna este aceea in care elevul are un cuvant important de spus in ceea ce priveste curriculumul si pedagogia, adica ce sunt invatati si cum sunt invatati. O scoala buna este cea care nu se rezuma la memorarea informatiilor si exersarea abilitatilor, ci urmarestea intelegerea resorturilor interioare ale ideilor. O scoala cu adevarat buna este cea in care copilul simte ca face parte dintr-o comunitate careia ii pasa si nu se simte izolat sau, mai rau, asmutit impotriva altora in cadrul unor concursuri.
Rep: Nu sunteti de acord cu utilizarea recompenselor si a pedepselor ca unelte in a-i motiva pe copii sa invete, sustinand ca invatarea trebuind sa fie un proces automotivant. Dar ce ati raspunde parintelui exasperat care v-ar intreba cum ar putea sa fie automotivanta invatarea numelor muntilor din Romania, a imparatilor care au condus Imperiul Roman, a tuturor regulilor gramaticale ale limbii romane sau exersarea a zeci de exercitii de matematica? Cum poate sa-si motiveze parintele copilul sa faca toate aceste lucruri fara recompensa sau pedeapsa?
O scoala cu adevarat buna este cea in care copilul simte ca face parte dintr-o comunitate careia ii pasa.
Alfie Kohn: Raspunsul este: nu pot sa o faca si nici nu ar trebui sa o faca! Pentru ca atunci cand iti pui intrebarea: "Cum ii poti determina pe copii sa faca ceva care nu merita a fi facut?", acesta este semnul ca trebuie sa faci un pas in spate si sa nu mai cauti cel mai bun mijloc de a-l controla pe elev, ci sa te intrebi de ce elevii sunt nevoiti sa invete aceste inutilitati? Ceea ce pare la inceput a fi o intrebare despre cum ii pot motiva parintii pe copii se transforma intr-o intrebare la adresa lucrurilor gresite din educatia traditionala.
Cele mai bune scoli din lume nu au ca obiectiv determinarea elevilor sa memoreze astfel de informatii pe care le pot afla de-ndata cu un calculator sau chiar cu un telefon. Aceste scoli dezvolta un tip cu totul diferit de educatie, care este cu adevarat autentinca si angrenanta, unde elevii sunt incurajati in a initia si coordona o multime de proiecte care ii ajuta sa gandeasca cu adevarat asupra problemelor care chiar conteaza. Ceea ce parintii trebuie sa faca este sa nu-si deterioreze relatia lor cu copiii prin exercitarea unui supercontrol destinat punerii in practica a unei educatii gresite. Ceea ce parintii trebuie sa faca este sa se asocieze cu alti parinti si sa lucreze impreuna cu acei profesori care la randul lor sunt exasperati de un curriculum vechi, traditional, orientat spre memorarea informatiilor, si sa se gandeasca cum pot aduce Romania in secolul XXI in privinta obiectivelor pe care le are o educatie scolara cu adevarat buna.
Spre exemplu, parintii carora le pasa de educatia copiilor lor, nu trebuie sa-i oblige sa faca teme fara sens, ci sa-si puna intrebarea "De ce este nevoie ca ei sa faca teme, in primul rand?". Si asta pentru ca cercetarile arata ca obligandu-i pe copii sa lucreze intr-un fel de schimbul doi - dupa ce au stat deja jumatate de zi la scoala - nu obtinem nici un fel de beneficiu in imbunatatirea abilitatilor sau in a stimula o atitudine favorabila a copiilor catre invatatura, dimpotriva, temele facandu-i si mai putin interesati de aceasta.
"Copiilor nu le place matematica pentru ca este predata intr-un mod lamentabil"
Rep: Discutand despre lucrurile care ii intereseaza pe copiii lor, sunt parinti care va vor spune ca desi stiu ca ei nu sunt interesati, sa zicem de matematica, fizica, chimie sau biologie, se vad nevoiti sa-i impinga totusi pe un anumit drum profesional care le va asigura posibilitatea unei profesii bine platite in Romania sau in strainatate. Parintele i-ar putea spune copilului: "Poate ca nu-ti place acum, dar o sa-mi multumesti mai tarziu!". Vedeti ceva gresit in asta? Nu ar trebui parintele sa se ingrijeasca de viitorul copilului sau?
Alfie Kohn: Majoritatea tinerilor din ziua de azi nu se gandesc sa le multumeasca parintilor pentru ca i-au obligat sa faca lucruri fata de care nu aveau nici un interes. Primul lucru pe care ar trebui sa il faca parintii este sa se intoarca la intrebarea pe care am mentionat-o anterior, si anume, care sunt scopurile noastre pe termen lung in privinta copiilor nostri? Desigur ca ne dorim cu totii ca ei sa fie capabili sa-si castige existenta, dar asta nu este egal cu sacrificarea fericirii, moralitatii, gandirii critice, interesului pentru invatare cu singurul scop de a castiga mai multi bani. Cunoastem cu totii o multime de oameni instariti care se simt totusi mizerabil si multi dintre ei nu sunt niste persoane tocmai etice. Vice versa, multi dintre oamenii pe care ii respect si care sunt foarte multumiti cu viata lor, nu castiga o gramada de bani. Deci, chiar si atunci cand vorbim despre liceu, nu ar trebui sa vedem scoala doar ca pe o treapta spre un obiectiv si cu atat mai putin cand obiectivul este reprezentat doar de bani. Cand discutam despre copiii din gimnaziu, este cu atat mai important sa nu privim scoala doar ca pe un mijloc ce-i va transforma pe copii in ceva anume cand vor deveni adulti.
Ceea ce ne dorim cu adevarat este sa-i ajutam pe copii sa se indragosteasca de procesul de gandire, ne dorim ca ei sa fie creativi si sa invete sa puna intrebari profunde si cu sens. Ceea ce ne aduce la prima parte a intrebarii, legata de copiii carora nu le place matematica. Din experienta mea, cauza faptului ca multor copii nu le plac anumite materii, de pilda matematica, nu este o anumita trasatura a copilului, ci faptul ca matematica este predata intr-un mod lamentabil. Daca matematica este predata ca un sir de numere, algoritmi si tehnici care trebuie memorate, prin copierea unor ecuatii de pe tabla, invatarea teoriei din manual si rezolvarea, apoi, a zeci de exercitii aplicand mecanic o anumita strategie invatata, nu vad cum ar putea fi cineva interesat de o astfel de matematica. Invatare valoroasa a matematicii este foarte diferita si ea izvoraste din problemele din viata reala a copiilor si se face prin stimularea lor in a gasi strategii de rezolvare si raspunsuri la acestea, astfel incat sa inteleaga semnificatia si importanta conceptelor matematice si sa gandeasca apoi ca niste matematicieni. Astfel, copiii ajung sa invete matematica fara sa fie mituiti cu recompense sau amenintati si, cu siguranta, fara sa vada matematica doar ca pe un mijloc de a castiga mai multi bani in viitor.
Rep: Exista o nemultumire constanta a profesorilor din Romania la adresa parintilor, acestia din urma fiind acuzati ca nu se implica in procesul educational al copiilor lor. Iar atunci cand o fac, de obicei asta inseamna a sta pana la 9 seara alaturi de copil, ajutandu-l sa-si faca temele. In ce alte moduri ar mai putea parintii sa se implice in educatia copiilor?
Alfie Kohn: Nu spun ca nu este suficient ca parintii sa-i ajute pe copii sa-si faca temele, spun ca a-i ajuta pe copii sa-si faca temele este un lucru total gresit. In primul rand, nici o cercetare nu arata existenta unor beneficii in a-i pune pe copii sa faca teme, tot ceea ce obtinem este o diminuare a interesului acestora pentru invatare. In al doilea rand, daca tema consta in umplerea catorva pagini cu exercitii sau in repetarea unor tehnici pentru memorarea lor, asta este chiar mai rau decat a nu avea teme deloc. Primul lucru pe care ar trebui sa-l faca parintii este, cum am spus mai devreme, sa se organizeze cu ceilalti parinti, sa conteste respectuos, dar ferm, practica traditionala de a da pagini de exercitii drept teme, sa incerce sa faca scolile mai bune pentru copiii lor.
Un alt mod in care parintii se pot implica este sa discute cu copilul lor despre idei, sa-l intrebe ce anume invata in scoala si nu cat de bine considera profesorul ca invata. Sa discute despre o carte pe care copilul o citeste, sa-l intrebe de ce-i place sau ii displace acel autor. Sa-l intrebe daca ar vrea sa mai caute si alte carti pe aceeasi tema. Sa-l intrebe daca ar avea o strategie diferita in care o anumita problema de la scoala ar fi putut fi rezolvata. Sa-l intrebe pe copil care este parerea sa despre un anumit moment din istoria Romaniei sau sa-l intrebe de ce crede el ca dinozaurii au disparut.
Aceste intrebari ii ajuta pe copii sa gandeasca, genereaza idei in mintea lor si transforma procesul de invatare in ceva care chiar pare a merita efortul. Puneti asta in contrast cu a-i “biciui” pe copii pentru a face lucruri inutile si prostesti care, in realitate, le submineaza dezvoltarea intelectuala si aduce tensiune in relatia parintelui cu copilul. Parintele ar trebui sa-i spuna profesorului: "Da, sunt implicat in dezvoltarea intelectuala a copilului meu, dar asta nu inseamna ca ma voi transforma intr-un gardian ce supravegheaza indeplinirea cererilor, regulilor si standardelor scolii care nu sunt benefice pentru acesta".
"Nota este ca o oglinda dintr-un parc de distractie care-ti distorsioneaza imaginea"
Rep: Daca un parinte vrea sa stie cum se descurca copilul sau la scoala, la ce ar trebui sa se uite? Care ar trebui sa fie intrebarile pe care sa le puna profesorului? Sa intrebe despre note? Despre cum se descurca la teste?
Alfie Kohn: Nu, sa nu intrebe despre note si teste! In nici un caz. Ele ne transmit cele mai putine informatii despre dezvoltarea copilui nostru. Cand copilul intra furtunos pe usa si povesteste plin de entuziasm cum a invatat sa faca ceva anume in acea zi la scoala, acesta este un semn excelent. Daca elevii raman si continua sa dezbata un anumit subiect de la scoala si dupa ce orele s-au terminat, acesta este un alt semn bun. Daca un copil nu doar ca stie sa citeasca, dar alege de unul singur sa citeasca in timpul sau liber, acesta este un semn bun. Daca el incepe sa puna intrebari tot mai complicate despre idei si pare autentic implicat in a descoperi cum functioneaza lucrurile, un alt semn bun. Acestea sunt indiciile care ne arata ce fel de educatie primeste copilul la scoala si sunt dovezi privind progresul intelectual pe care il face copilul.
Daca te concentrezi, in schimb, pe note, de exemplu "copilul meu a luat un opt de data asta, in loc de un patru", asta este ingrijorator, pentru ca cercetarile cu privire la note arata aparitia a trei efecte clare atunci cand elevul se concentreaza pe obtinerea notelor bune. Primul efect este ca elevul devine tot mai putin interesat de procesul invatarii. Din cunostinta mea, toate studiile care au privit acest fenomen au descoperit o deteriorare a interesului pentru invatare atunci cand el este interesat de note. Al doilea efect este ca elevii tind sa aleaga cea mai usoara sarcina atunci cand li se da posibilitatea de a alege si nu pentru ca sunt lenesi sau nemotivati, ci pentru ca sunt rationali. Copilul va spune: "ei bine, daca scopul este sa obtin o nota mare, o sa aleg cea mai scurta carte sau cel mai simplu proiect sau un subiect la care deja ma pricep si nu mai trebuie sa invat foarte mult", deoarece scopul obtinerii unei note mari este opus scopului asumarii unor riscuri intelectuale. Si al treilea efect al punerii accentului pe nota este acela ca elevul tinde sa gandeasca intr-o maniera superficiala. Devine mai putin probabil ca el sa puna intrebari precum: "de unde stim ca asta este adevarat?" sau "dar asta nu contrazice ce am invatat saptamana trecuta?". In schimb, e mai probabil ca el sa puna alte intrebari precum: "trebuie sa invatam asta?" sau "o sa ne dati la examen din ea?" si in acel moment l-am pierdut din procesul de invatare.
Nota nu este o informatie, nu este un feedback. Este o judecata care spune "mie imi place cum te-ai descurcat la o anumita sarcina".
Daca eu sunt parinte si imi trimit copilul la o scoala traditionala care foloseste inca notele, misiunea mea ca parinte este de a face notele cand mai invizibile cu putinta, de a ignora aceste cifre pe care, in mod stupid, scolile continua sa le atribuie copiilor si sa-mi incurajez copilul sa se gandeasca la idei in loc de note. Daca as fi un profesor care preda intr-o scoala traditionala, nu as atribui niciodata un numar unei lucrari sau unui proiect indivitual pe care elevul il realizeaza, astfel incat sa-i ajut pe copii sa uite de nota si sa se concentreze pe idei, pana in momentul final cand as fi obligat sa pun o nota.
Rep: Totusi, unii ar putea spune ca notele nu sunt importante doar pentru parinte sau profesor, ci si pentru copil. Ele sunt ca o oglinda care ii arata copilului la ce se pricepe si la ce nu si ii ofera un feedback care il ajuta sa-si monitorizeze evolutia. Sunteti de acord cu asta?
Alfie Kohn: Nicidecum! Nota este ca o oglinda, dar una dintr-un parc de distractie, care-ti distorsioneaza imaginea, te face sa pari mai gras, mai inalt sau mai urat decat esti in realitate. Nu ofera o indicatie reala privind capacitatile elevului. In primul rand, majoritatea elevilor care se angajeaza intr-o sarcina stiu deja care sunt lucrurile la care nu se prea pricep si care sunt cele pe care le realizeaza cu usurinta, fara sa aiba nevoie de vreun feedback in aceasta privinta. Ei stiu cand au probleme cu cititul, cand au dificultati sa rezolve un exercitiu sau un proiect de stiinta, nu au nevoie de o nota care sa le spuna asta. Trebuie sa intelegem ca nota nu este o informatie, nu este un feedback. Este o judecata care spune "mie imi place cum te-ai descurcat la o anumita sarcina".
In al doilea rand, exista alte forme autentice de evaluare prin care elevul poate arata ce anume a inteles dintr-o idee, primind in schimb indicii de la profesor sau chiar de la colegii sai despre care anume sunt punctele unde isi poate imbunatati cunostintele. Niciodata nu este necesar sa reduci copilul la o cifra, neoferindu-i nici o informatie utila in cadrul acestui proces distructiv de evaluare. In multe clase copiii isi aduna intr-un portofoliu proiectele la care au lucrat, asa cum fac artistii sau arhitectii, iar parintii si profesorii pot vedea astfel rezultatul activitatii lor.
Daca eu invat limba franceza, atunci o buna practica scolara ar fi sa mi se ceara la scoala sa aleg eu un text care imi place foarte mult sau pe care l-am scris poate chiar eu si sa traduc acel text in franceza. Sau sa facem un exercitiu in care ne prefacem ca deschidem un restaurant cu specific frantuzesc si trebuie sa cream un meniu in franceza. In felul acesta nu doar ca invatam intr-un mod autentic in loc sa memoram mecanic conjugari ale verbelor, iar profesorul obtine informatii legate de cat de bine invata elevul, fara a fi nevoit sa dea vreodata un test sau o nota, si poate transmite apoi aceasta informatie printr-o conversatie sau un raport elevului si parintilor acestuia. Profesorii buni nu au niciodata nevoie de un test pentru a afla cat de bine invata copilul si nu au niciodata nevoie de o nota pentru a-i transmite parintelui aceasta informatie.
"Traim intr-o cultura care a transformat competitia si importanta invingerii celorlati intr-o religie de stat"
Rep: Nu sunteti un suporter al competitiei in scoala, desi in societatea moderna a castiga o competitie pare a fi cea mai inalta realizare pe care o poate obtine cineva. Ii aclamam pe sportivii invingatori, ii transformam in staruri nationale pe castigatorii concursurilor de talente televizate, transmitem stiri la ore de maxima audienta despre castigatorii Premiilor Nobel. De ce nu i-am obisnui pe copii de mici, cu aceasta valoare pe care, ca adulti, o atribuim castigarii unei competitii?
Alfie Kohn: Cand voi veni pe 21 mai, la Bucuresti, voi tine doua conferinte, una despre parenting in general, iar cea de a doua se va axa in mod special pe aceasta intrebare. Voi prezenta pe larg rezultatul a multor cercetari, pe care le-am analizat in ultimii 30 de ani, care arata cum competitia ii impiedica pe adulti sa-si atinga potentialul maxim la locul de munca, cum impiedica in scoala obtinerea unei invatari eficiente, cum nu este necesara pentru a asigura distractia copiilor in timpul de joaca, avand in plus efecte psihologige extrem de daunatoare asupra lor. Noi traim intr-o cultura care a transformat competitia si importanta invingerii celorlati intr-o religie de stat. Iar rezultatele arata ca oamenii au psihologic de suferit din aceasta cauza atunci cand simt ca nu sunt suficient de buni pentru ca exista mereu alti oameni pe care trebuie sa-i intreaca.
Competitia este daunatoare si in sfera relatiilor interpersonale pentru ca aduce cu sine invidie fata de castigatori, dispret fata de pierzatori, agresivitate, ostilitate, rivalitate, submineaza ajutorarea reciproca, increderea si comunicarea onesta. Dar cel mai surprinzator lucru este faptul ca cercetarile demonstreaza cum competitia si excelenta sunt doua lucruri opuse. Studii dupa studii arata ca daca eu ma gandesc cum sa-i inving pe altii, la serviciu, la scoala, la joaca, acasa, nu pot obtine cel mai bun rezultat de care sunt in stare si asta pentru ca in acel moment sarcina este vazuta doar ca ceva peste care trebuie sa treci ca sa obtii trofeul, recunoasterea. In plus, nu ma pot folosi de abilitatile si cunostintele oamenilor din jurul meu. Adevarata excelenta vine din cooperare, cand incercam sa invatam sau sa producem ceva impreuna. Dar cand toti ceilalti trebuie sa piarda daca vreau ca eu sa castig, pentru ca asta inseamna competitia, cu siguranta eu nu am sa-i ajut pe ei, ei nu ma vor ajuta pe mine si, in final, cu totii vom avea de pierdut in aceasta cursa spre victorie.
"Daca se simt singuri, daca sunt nefericiti, izolati si instrainati de scoala, copiii nu pot invata eficient nici daca ar avea cel mai bun curriculum si cea mai buna pedagogie posibila"
Rep: In 2012,Romania a participat la testele PISA. Rezultatele i-au luat prin surprindere pe multi, copiii nostri situandu-se sub medie la toate cele trei categorii: abilitati de limbaj, matematica, stiinta. Cu mult mai ingrijoratoare a fost insa evaluarea gradului de satisfactie a elevilor romani in relatia lor cu scoala. 73% dintre acestia au declarat ca se simt singuri la scoala, iar Romania s-a situat foarte aproape de ultimul loc in ceea ce priveste nivelul de fericire si de motivare in timpul petrecut la scoala. Incotro ar trebui sa ne indreptam de aici, noi, parintii si profesorii?
Alfie Kohn: Sa incepem prin a nu acorda mare atentie primului set de rezultate obtinut la testele PISA. Vorbim despre teste standardizate care masoara ce este mai putin important in privinta invatarii efective, iar rezultate de la testele standardizate sunt legate in buna masura de statutul socio-economic. Tarile mai bogate, regiunile si cartierele mai bogate obtin rezultatele mai bune la astfel de teste. Un scor scazut nu inseamna in mod automat ceva rau, asa cum un scor bun nu inseamna in mod automat ceva bun. In plus, cel mai rau lucru pe care il putem face cand ne uitam la aceste rezultate este sa le privim in termeni de competitie, comparandu-ne cu alte tari. Vrem ca totii copii din Europa si din intreaga lume sa beneficieze de o educatie buna. Nu vrem sa ne uitam la celelalte tari si sa strigam "Suntem pe primul loc!" ca si cum ar fi un meci de fotbal. Educatia nu este un concurs. Deci, din mai multe motive, nu as acorda atentie rezultatelor de la teste.
Insa a doua parte a evaluarii PISA, partea in care copiii sunt intrebati despre experienta lor legata de scoala, ar putea sa ne ofere informatii importante si semnificative. Iar rezultatele citate sunt cu adevarat descurajatoare. De fapt, aceste raspunsuri venite de la copii care se simt insingurati si nefericiti de legatura lor cu scoala ar putea fi cel mai bun raspuns la intrebarile anterioare: ce este in neregula cu notele, examenele, temele pentru acasa, competitia la clasa? Raspunsul este: va distrugeti copiii, pentru ca nu intelegeti cat de neproductive sunt aceste practici.
Schimbarea poate veni din a-i intreba mai des pe copii despre experienta lor scolara, din a-i implica in procesul de transformare a educatiei din Romania, pe baza experientelor traite de cei care sunt educati in acest sistem. Daca se simt singuri, daca sunt nefericiti, izolati si instrainati de scoala nu pot invata eficient, nici daca ar avea cel mai bun curriculum si cea mai buna pedagogie posibila, pe care aparent nici nu le au. Nu ar trebui sa creati un sistem romanesc de educatie mai bun pentru copii, ar trebui sa creati un sistem romanesc de educatie cu copiii. Pentru ca oamenii e mai probabil sa infloreasca, sa fie fericiti si sa reuseasca atunci cand au ceva de zis despre ceea ce fac in fiecare zi.
Alfie Kohn, autorul bestsellerurilor Parenting neconditionat, Pedepsit prin recompense si Mitul temei pentru acasa revine pentru a treia oara la Bucuresti, pe 21 mai 2016, pentru o noua serie de conferinte. Evenimentul va avea loc pe 21 mai 2016, la MNAR, sala Auditorium, incepand cu ora 10.00.
Conferintele din 21 mai cuprind doua module: Conferita I se va desfasura intre 10:00 - 13:00 si va aborda subiectul Parentingului neconditionat, iar conferinta a doua, care va avea loc intre 14:30 - 17:30, in aceeasi zi, va fi un adevarat argument impotriva competitiei. La eveniment cei prezenti vor afla de ce adultul este cheia in relatia copil-parinte si de ce faptele, vorbele si atitudinea sa garanteaza dezvoltarea pozitiva a copilului.
Partenerii principali ai evenimentului sunt MNAR si Asociatia pentru Comunicare Nonviolenta, prin presedinte Monica Reu, trainer comunicare non violenta. Inscrierile sunt deja disponibile pe siteulTotul despre mame.
33
26
