Primarul comunei carasene Copacele, Ion-Ilie Hirtauca, a fost trimis in judecata de procurorii Parchetului de pe langa Curtea de Apel Timisoara, pentru conflict de interese in forma continuata si fals intelectual, aceeasi masura fiind luata si impotriva secretarului primariei, Mistianin Mihai Mircea, informeaza Agerpres. Potrivit procurorilor, in 2010, pe cand era viceprimar, Hirtauca ar fi luat parte la decizia de vanzare a cladirii remize de pompieri din comuna Copacele catre fratele sau, propunand chiar el suma de 2.000 de lei.

In rechizitoriul procurorilor, potrivit unui comunicat de presa al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Timisoare, se arata ca "in zilele de 25 februarie 2010, respectiv 8 martie 2010, inculpatul Hirtauca Ion Ilie a participat, in calitate de consilier si viceprimar al comunei Copacele, la luarea unei decizii de valorificare a cladirii remize de pompieri din comuna Copacele, sub forma materialelor de constructii, avantajandu-l in acest fel pe fratele sau, propunand el insusi pretul de 2.000 de lei, cu care urma sa fie achizitionata constructia".

Conform anchetatorilor, pe 9 ianuarie 2013, Hirtauca, in calitate de primar al comunei Copacele, a semnat si eliberat o adeverinta in care "a omis cu stiinta a insera faptul ca pe terenul situat in intravilanul localitatii Ohaba Matnic, in suprafata de 2.877 mp, exista o constructie (remiza de pompieri), favorizand si facilitand astfel incheierea contractului de vanzare-cumparare de catre fratele sau doar pentru terenul in cauza, desi acesta a dobandit atat terenul cat si constructia", aceeasi adeverinta fiind semnata si de secretarul primariei, Mistianin Mihai Mircea.

Primarul comunei carasene este acuzat de conflict de interese in forma continuata si fals intelectual, iar secretarul, de fals intelectual.

Dosarul a fost trimis, spre competenta solutionare, Judecatoriei Caransebes.