Sorin Alexandrescu a fost condamnat joi la trei ani si jumatate de inchisoare cu executare in dosarul privind santajarea administratorului RCS&RDS Ioan Bendei. In acelasi dosar, Camelia Voiculescu a fost condamnata la doi ani de inchisoare cu suspendare, iar Dan Voiculescu la doi ani de inchisoare cu executare.

Dan VoiculescuFoto: Mediafax

UPDATE In cazul lui Dan Voiculescu, avand in vedere ca faptele sunt comise in 2013, se aplica vechiul Cod Penal. Asta inseamna ca noua condamnare nu se adauga la cei 10 ani la care e condamnat deja, dar judecatorul poate dispune un spor de pedeapsa la judecarea liberarii conditionate. Aceasta decizie este insa la latitudinea instantei.

UPDATE1 Cum prezinta Antena 3 sentinta

"Primele sentinte in dosarul Antena 1 - RCS&RDS. Antena 3 a fost achitata de toate acuzatiile, la fel si Intact Publishing, o alta companie din trustul Intact", titreaza Antena 3, pe site-ul sau.

"Directorul Antena 1, Sorin Alexandrescu, a fost condamnat la trei ani si jumatate cu executare, in vreme ce Camelia Voiculescu a primit o sentinta de doi ani cu suspendare.

Dan Voiculescu a fost condamnat la doi ani, pedeapsa care se va contopi cu cea din dosarul Telepatia", mai scrie Antena 3.

-----------------------------

Fostul sef al Fiscului Serban Pop a primit si el doi ani de inchisoare.

Curtea de Apel Bucuresti a dispus, totodata, condamnarea SC Antena TV Group SA la plata unei amenzi penale de 350.000 de lei.

In schimb, instanta a dispus achitarea lui George Daniel Matiescu, imputernicit al Intact Publishing, precum si a societatilor SC Intact Publishing si SC Antena 3 SA, acuzate de DNA de santaj si complicitate la santaj in forma continuata, potrivit Agerpres.

Directorul general Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, si Dan Voiculescu au fost trimisi in judecata pe 1 octombrie 2013, fiind acuzati de santajarea administratorului firmei RCS&RDS Ioan Bendei.

In acelasi dosar au mai fost deferiti justitiei fostul presedinte al ANAF Serban Pop, Camelia Voiculescu, asociat si administrator al societatilor Antena TV Group, Antena 3 si Intact Production, care este si singurul asociat al SC Intact Publishing, George Daniel Matiescu, imputernicit al Intact Publishing, precum si firmele Antena TV Group, Antena 3 si Intact Publishing. Ei sunt acuzati in legatura cu folosirea acelor institutii media (televiziuni, publicatii online si scrise) pentru santaj cu scopul obtinerii de foloase materiale ilicite insemnate.

Sorin Alexandrescu si persoanele juridice Antena Tv Group si Intact Publishing sunt acuzate de procurorii DNA de santaj, Dan Voiculescu, Camelia Voiculescu, George Daniel Matiescu si SC Antena 3, de complicitate la santaj, iar Serban Pop, fost sef ANAF, in functie la data faptelor, de folosire, in orice mod, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii.

  • De ce ii acuza procurorii DNA pe inculpatii din dosarul RCS&RDS

Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, in perioada 16 aprilie - 21 mai 2013, Sorin Alexandrescu a exercitat in mod repetat si gradual acte de constrangere asupra lui Ioan Bendei, administratorul firmei RCS&RDS, amenintandu-l cu darea in vileag a unor presupuse fapte de coruptie, astfel incat sa il determine sa urmeze conduita impusa de inculpat.

"In mod concret, inculpatul Alexandrescu a exercitat acte de amenintare cu publicarea, prin intermediul entitatilor media, a unor documente care, in opinia sa, argumentau o pretinsa fapta de coruptie savarsita de partea vatamata, in situatia in care acesta nu ar fi acceptat semnarea unui contract de retransmisie a posturilor de televiziune apartinand Antena TV Group la un pret dorit de inculpat. Semnarea contractului in conditiile impuse de inculpat, respectiv la o valoare de 6.480.000 euro/an, pe o durata de 5 ani, ar fi garantat stingerea litigiilor existente pe rolul instantelor, oprirea campaniei media impotriva societatii pe care o reprezenta partea vatamata si a persoanelor din conducerea acelei societati", sustin procurorii anticoruptie.

Actele de constrangere, prin amenintare, ar fi fost exercitate in mai multe feluri: verbal, prin afirmatii legate de perspectiva declansarii unui scandal mediatic; prin intermediul unui spot publicitar prin care opinia publica era informata ca vor fi facute dezvaluiri cu privire la presupuse fapte de coruptie in care ar putea fi implicata partea vatamata (realizat din dispozitia inculpatilor Camelia Voiculescu si Sorin Alexandrescu in 8 mai si difuzat in perioada 9 - 30 mai cu o frecventa de 5 ori pe zi - in total de 401 ori, de toate posturile TV apartinand SC Antena TV Group si Antena 3); prin inscrisuri avand caracter de somatie, emise de catre Intact Publishing, semnate de George Daniel Matiescu, in calitate de director general, si trimise catre partea vatamata si catre alte persoane, prin care, sub pretextul desfasurarii unei anchete jurnalistice, se solicitau relatii privind imprejurarea care facea obiectul santajului.

DNA precizeaza ca Sorin Alexandrescu, cu ocazia mai multor intalniri, i-a reamintit lui Bendei ca singura posibilitate de a evita efectele negative produse de o campanie media privind persoana sa si, implicit, activitatea pe care o desfasoara este semnarea contractului cu Antena TV Group, in conditiile impuse.

"Informatiile pe care s-a sprijinit Sorin Alexandrescu pentru a exercita actele de santaj la adresa partii vatamate au fost obtinute de la inculpatul Pop, presedinte ANAF. Astfel, in februarie, acesta din urma i-a remis lui Sorin Alexandrescu un set cu documente provenind de la angajatii Garzii Financiare, in conditiile in care, in calitatea sa de presedinte al ANAF, era obligat sa asigure confidentialitatea informatiilor obtinute, in virtutea functiei, de la angajati. In acest fel, Serban Pop i-a asigurat lui Sorin Alexandrescu un ascendent in discutiile cu partea vatamata si, totodata, un potential subiect de presa, iar pentru sine, ulterior, a obtinut promisiunea ca va fi sprijinit pentru mentinerea in functia de presedinte al ANAF", sustin procurorii.

DNA il acuza pe Dan Voiculescu ca, prin demersurile sale, a sprijinit actiunile desfasurate de Sorin Alexandrescu, care erau menite sa mentina si sa accentueze starea de presiune psihica asupra partii vatamate.

La randul sau, prin intermediul site-urilor Income Magazin si Jurnalul National detinute de Intact Publishing, George Daniel Matiescu a girat publicarea unor stiri negative la adresa societatii reprezentate de Bendei, in scopul sustinerii actelor de santaj exercitate. De asemenea, el a acceptat si a semnat inscrisurile trimise in 24 aprilie 2013 catre Ioan Bendei si catre alte persoane, in conditiile in care acestea nu vizau niciun fel de investigatie jurnalistica, ci erau acte de constrangere prin amenintare cu publicarea detaliilor unor pretinse fapte de coruptie.

Potrivit DNA, pe 23 aprilie 2013, la luarea deciziei de trimitere a acestor inscrisuri a participat si Camelia Voiculescu.