Laura Codruta Kovesi, procurorul sef al DNA, a declarat ca a fost audiata in calitate de martor de procurorii DIICOT in dosarul in care se fac investigatii in legatura cu israelienii suspectati ca au incercat sa o intimideze, informeaza Mediafax.

"Nu toate informatiile care au aparut in spatiul public sunt reale, nimeni din familia mea nu a avut conturile sparte, nu au fost monitorizati. Pe parcursul unei zile si jumatate s-au dat telefoane familiei mele si unor prieteni, prin care s-a incercat aflarea unor informatii. Sunt persoane ale caror e-mailuri au fost sparte si nu au niciun fel de legatura cu mine. Nu cred ca a fost o monitorizare a mea personala", a declarat Laura Codruta Kovesi, intr-un interviu la EuropaFM.

Totodata aceasta a spus ca ancheta va stabili daca a fost urmarita.

"Am dat declaratii la DIICOT in calitate de martor cu privire la ce s-a intamplat. Membrii familiei mele au fost audiati. Si tatal meu. Nu suntem copii, nici eu, nici familia mea. Nimeni nu a dat date. Sunt convinsa ca procurorii DIICOT vor afla cine este clientul acelei companii. Intotdeauna am respectat legea, nu am nici un fel de teama de absolut nimic. Cred ca toate aceste actiuni sunt concertate pentru a incerca intimidarea sistemtului judiciar", a mai declarat procurorul sef al DNA, Laura Codruta Kovesi.

In acest caz au fost arestati doi cetateni israelieni, Weiner Ron si Geclowicz David, fiind suspectati de constituire a unui grup infractional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integritatii datelor si operatiuni ilegale cu dispozitive si programe informatice.

Weiner Ron ar fi primit 5.000 de euro pentru aceasta misiune, spun surse judiciare. Potrivit surselor citate, cei doi israelieni au primit o lista cu opt persoane pe care ar fi trebuit sa le urmareasca, printre care se afla procurorul sef al DNA, Laura Codruta Kovesi si alte persoane apropiate acesteia.

In acelasi dosar, procurorii DIICOT au cerut arestarea in lipsa a lui Yossi Barkshtein, barbatul fiind a treia persoana vizata de ancheta.