Cristian Popescu Piedone, fostul primar al sectorului 4, a fost trimis joi in judecata sub acuzatia de abuz in serviciu, dupa ce a eliberat acordul de functionare si autorizatia de functionare pentru Clubul Colectiv, desi acesta nu era autorizat pentru securitatea la incendiu.

Cristian Popescu PiedoneFoto: Agerpres

Alaturi de acesta, au mai fost trimise in judecata:

  • Aurelia Ioficiu, sef al Serviciului autorizari comerciale din Sectorul 4 Bucuresti la data faptelor, acuzata de doua infractiuni de complicitate la abuz in serviciu
  • Larisa Luminita Ganea, consilier superior in cadrul Serviciului autorizari comerciale din Sectorul 4 Bucuresti la data faptelor,
  • Ramona Sandra Motoc, referent superior in cadrul Serviciului autorizari comerciale din Sectorul 4 Bucuresti la data faptelor, ambele acuzate de complicitate la abuz in serviciu.

Potrivit unui comunicat al DNA, infractiunea de abuz in serviciu (sub forma autoratului, respectiv a complicitatii) retinuta in sarcina inculpatilor consta in eliberarea acordurilor si autorizatiilor de functionare pentru doua societati comerciale intr-o modalitate care a incalcat prevederile legale referitoare la securitatea la incendiu, inclusiv prin aceea ca nu au fost respectate dispozitiile privind controlul dupa emiterea autorizatiilor.

Care sunt acuzatiile procurorilor:

In calitate de primar al sectorului 4, Cristian Popescu Piedone "a incalcat Hotararea Guvernului Romaniei nr. 1739/06.12.2006, art. 1 lit. g si dispozitiile din Legea nr. 307/12.07.2006 privind apararea impotriva incendiilor, respectiv art. 14 lit. f si la data de 14.01.2015 a eliberat acordul de functionare si autorizatia de functionare pentru SC Colectiv Club SRL, desi clubul nu era autorizat pentru securitatea la incendiu".

Iofciu Aurelia, sefa Serviciului autorizari comerciale din Primaria Sectorului 4, si Ganea Luminita Larisa, angajata a aceluiasi serviciu, "l-au sprijinit pe primarul sectorului 4 in emiterea celor doua acte administrative, cu incalcarea dispozitiilor legale, in sensul ca cea din urma le-a intocmit, iar prima mentionata le-a avizat".

Procurorii afirma ca autorizarea functionarii clubului SC Colectiv Club SRL ca unitate de alimentatie publica fara autorizarea de securitate la incendiu a determinat:

  • un folos necuvenit pentru S.C. COLECTIV CLUB S.R.L. de 62.298 lei.
  • punerea permanent in pericol a vietii, sanatatii, integritatii corporale a persoanelor, angajatilor care s-au aflat in incinta SC Colectiv Club SRL in perioada ianuarie - 30 octombrie 2015 prin acceptarea functionarii acestui club in lipsa masurilor tehnice de prevenire sau reducere a urmarilor in caz de incendiu, generatoare de risc pentru clienti si angajati.

De asemenea, procurorii considera ca omisiunea verificarii de catre inculpati a indeplinirii cerintelor de securitate la incendiu "a facut inapte masurile tehnice, operative care ar fi putut sa previna sau sa reduca urmarile din data de 30.10. 2015, in conditiile izbucnirii incendiului in club".

"In acest fel exista o legatura de cauzalitate mediata intre indeplinirea defectuoasa a atributiilor de serviciu de catre inculpati, rezultatul dramatic si prejudiciul adus partilor civile din prezenta cauza, fiind antrenata raspunderea in solidar cu partea responsabila civilmente, Sectorul 4 al municipiului Bucuresti", potrivit sursei citate.

De asemenea, in 30 ianuarie 2015, cu sprijinul lui Iofciu Aurelia si Motoc Sandra Ramona, Cristian Popescu Piedone a emis acordul de functionare si autorizatia de functionare pentru o alta societate comerciala, pentru desfasurarea activitatilor de alimentatie publica, desi restaurantul nu era autorizat pentru securitatea la incendiu.

Emiterea acordului si autorizatiei in folosul functionarii clubului fara autorizarea de securitate la incendiu a determinat:

  • un folos necuvenit pentru societatea respectiva de 147.133 lei.
  • punerea permanent in pericol a vietii, sanatatii, integritatii corporale a persoanelor, angajatilor care s-au aflat in incinta restaurantului in perioada ianuarie ¬ 30 octombrie 2015 prin acceptarea functionarii acestui club in lipsa masurilor tehnice de prevenire sau reducere a urmarilor in caz de incendiu, generatoare de risc pentru clienti si angajati.

Pentru prejudiciile morale si materiale suferite ca urmare a tragediei din data de 30 octombrie 2015, ce a avut loc in clubul Colectiv, in perioada noiembrie 2015 - aprilie 2016, un numar de 90 de persoane au depus cereri scrise de constituire de parte civila, dintre care 27 sunt persoane care au suferit vatamari (rani, arsuri etc) in urma incendiului din club, iar 63 sunt mostenitori/succesori ai celor decedati.

Sumele cu care acestia s-au constituit parti civile variaza intre 30.000 euro si 2.000.000 euro.

Procurorii au instituit sechestru asigurator asupra bunurilor mobile si imobile ale celor trei inculpati.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucuresti.