Klaus Iohannis l-a numit consilier prezidential pe Bogdan Aurescu. Aurescu, fost ministru de Externe, va fi consilier prezidential la Departamentul Politica Externa. Iohannis nu mai avea consilier pe politica externa de la plecarea lui Lazar Comanescu, cel care l-a inlocuit chiar pe Aurescu in fruntea MAE.

Bogdan AurescuFoto: Hotnews

Bogdan Aurescu (n. 1973), diplomat de cariera, a condus MAE in perioada 2014-2015. In 2009 a fost numit secretar de stat pentru afaceri strategice in Ministerul Afacerilor Externe. In perioada august 2010 - februarie 2012 a fost secretar de stat pentru afaceri europene, coordonand, de asemenea, Directia Politici de Securitate. In perioada martie - iunie 2012 a fost secretar de stat pentru afaceri globale. Din iunie 2012 pana pe 24 noiembrie 2014 a fost secretar de stat pentru afaceri strategice.

El a condus echipa Romaniei in Procesul privind delimitarea spatiilor maritime in Marea Neagra intre Romania si Ucraina in fata Curtii Internationale de Justitie de la Haga, finalizat la 3 februarie 2009.

Aurescu este membru al Curtii Permanente de Arbitraj de la Haga, membru supleant in Comisia Europeana pentru Democratie prin Drept (Comisia de la Venetia) a Consiliului Europei. Este profesor universitar in cadrul Departamentului de Drept Public al Facultatii de Drept - Universitatea din Bucuresti.