La 17 biserici din Bucuresti si judetul Ilfov au fost descoperite zeci de nereguli pe linia de prevenire si stingere a incendiilor, in preajma slujbelor de Paste, unele dintre ele ramanand inca neremediate, anunta oficiali din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bucuresti-Ilfov, citati de Mediafax.

Biserica la satFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Potrivit ISU Bucuresti-Ilfov, in apropierea slujbelor de Paste, in 17 lacase de cult din Bucuresti si judetul Ilfov au fost descoperite nereguli pe linia de prevenire si stingere a incendiilor. Oficiali din cadrul ISU Bucuresti-Ilfov sustin ca au fost gasite aproape 50 de deficiente, iar administratorii bisericilor s-au ales cu avertismente.

"Principalele neconformitati au vizat amplasarea incorecta a mijloacelor de prima interventie, deschiderea usilor in sensul invers evacuarii, precum si pozarea conductorilor electrici pe materiale combustibile din lemn", sustin reprezentantii ISU Bucuresti-Ilfov.

Potrivit acestora, mai multe dintre nereguli nu au fost inca remediate, spre exemplu, in cazul bisericilor unde usile se deschis in interior, problema nu a fost solutionata inaintea sarbatorilor pascale.

Totodata, preotii au primit instructiuni speciale pentru a sti cum sa procedeze daca apare focul. Acestia au fost sfatuiti sa le transmita participantilor la slujbe ca "lumanarile se aprind doar in locurile special amenajate, ca autoturismele personale trebuie sa fie parcate astfel incat sa nu blocheze caile de acces pentru autospecialele de interventie ale pompierilor".

Ca si recomandare, Patriarhia a informat preotii din toata tara ca este de preferat ca Sujba de Inviere sa se desfasoare in afara lacasurilor de lemn, iar la bisericile acoperite de schele sa fie interzise. Pentru a evita o tragedie, administratorii bisericilor trebuie sa inlature obstacole cum ar fi covoarele si sa tina usile deschise. In cazul in care se produce un incendiu, reprezentantii ISU recomanda apelarea numarului de urgenta 112, actionarea cu stingatoare si punerea in aplicare a planului de evacuare.