Vlad Alexandrescu face noi precizări privind demisia sa din postul de ministru al Culturii. El spune la RFI că premierul Dacian Cioloş ar fi putut să-l sprijine mai mult în scandalul de la Operă. Ministrul demisionar e de părere că ONB a făcut un pas semnificativ înapoi, sub presiunea unor cercuri naţionaliste şi xenofobe.

HotNews.roFoto: Hotnews

Alte declaratii ale lui Vlad Alexandrescu:

  • Din nefericire, situaţia a escaladat şi a escaladat în condiţiile în care şi aici recunosc că eu am fost prost sfătuit de unul dintre consilierii mei, căruia i-am cerut demisia, domnul Rareş Zaharia, în sensul în care domnul Zaharia nu mi-a prezentat înainte de a lua eu această decizie, toate faţetele problemei. El ar fi trebuit să mă avertizeze că acolo este o tensiune cu un fundal naţionalist şi sindical foarte puternic, care ar putea degenera, care ar putea afecta activitatea unor balerini, unei trupe de balet şi a unor balerini performanţi, desfăşurată în această instituţie de mai multă vreme şi că va antrena mari conflicte în interiorul instituţiei. Eu n-am avut această informaţie şi după aceea am descoperit că domnul Zaharia de fapt era mai degrabă orientat către una dintre taberele aflate în discuţie. De aceea i-am cerut demisia.
  • Din păcate, pe fondul unui conflict, care în bună măsură probabil că a fost alimentat, nici reacţia mea nu a fost destul de fermă, pentru că am ezitat, fiind prost sfătuit, dar am ezitat şi din dorinţa de a nu amputa această dimensiune europeană reformatoare pe care Opera o luase, prin angajarea unor artişti din străinătate şi a unor... Alina Cojocaru, o foarte mare balerină de nivel mondial, prezenţa lor în Operă a fost pusă sub semnul îndoielii şi ei au fost ostracizaţi, în sensul că au fost puşi la index şi arătaţi cu degetul. Or acest lucru, după părerea mea, nu poate fi tolerat de un ministru al Culturii. În această situaţie trebuie fermitate.
  • În momentul de faţă, această instituţie a dat înapoi într-un mod semnificativ, sub presiunea unor cercuri naţionaliste şi xenofobe, care îşi doresc revenirea la o situaţie anterioară, de egalitate, unde valoarea nu contează şi unde nu se mai poate face o distincţie în universul artelor spectacolului. Este un moment foarte primejdios.

Citeste tot articolul pe RFI.ro