Federatia Sindicala Hipocrat anunta ca proiectul salarizarii, discutat vineri la Guvern, nu rezolva problemele, iar daca inechitatile nu vor fi excluse, ar putea fi reluate protestele, se arata intr-un comunicat de presa transmis sambata, citat de Mediafax.

"Federatia Sindicala Hipocrat considera ca proiectul discutat ieri, 22 aprilie, nu rezolva problemele de fond ale personalului medical. Prin urmare, protestele, in acest moment suspendate, au toate sansele sa fie reluate. Proiectul prezentat nu va fi in masura sa rezolve nici inechitatile salariale create in interiorul sectoarelor de activitate intre aceleasi categorii de personal si nici nu poate garanta faptul ca intra si intersectorial se promoveaza principii echitabile de recunoastere a pregatirii profesionale si a importantei muncii depuse de fiecare salariat in parte", transmit reprezentantii Federatiei Sindicale Hipocrat.

Acestia mai arata ca exista o neliniste in cadrul membrilor de sindicat, pe motiv ca revendicarile care au generat pichetarile si protestele nu au sanse prea mari sa fie solutionate. "Calendarul de proteste a fost doar suspendat, nu anulat", a declarat Ion Cotojman, presedintele Federatiei Sindicale Hipocrat.

Liderii de sindicat prezenti vineri la Consiliul National Tripartit s-au declarat nemultumiti de planurile Guvernului privind noul proiect al ordonantei de urgenta privind salarizarea bugetarilor, calificand-o drept o ''carpeala'' care va muta inechitatile ''un pic mai sus''.

Marius Sepi, prim-vicepresedinte al Sanitas, a afirmat ca in Sanatate ''situatia este exploziva, risca sa iasa de sub control''. El a explicat ca nu se poate ''sa o luam pe bucati'' pentru ca nu se poate duce in fata oamenilor sa le explice faptul ca majorarile salariale sunt doar pentru unii. ''Deci si eu o numesc o carpeala'', a concluzionat el, adaugand ca votul a fost de principiu sa se continue discutiile tehnice.

Vicepresedintele "Cartel Alfa", Liviu Apostoiu, a subliniat ca prin noul proiect inechitatile din sectorul bugetar se vor muta din zona de jos ''un pic mai sus''.

Ordonanta de urgenta care va reglementa sistemul salariilor bugetarilor va fi pusa in dezbatere publica la 15 mai, iar noua abordare se va concentra pe salariile de baza, nu pe sporuri si indemnizatii, a declarat ministrul Muncii, Dragos Paslaru, vineri, dupa sedinta Consiliului National Tripartit.

Ministrul a explicat ca ordonanta trebuie sa aiba la baza principiul solidaritatii si principiul neutralitatii intre familiile ocupationale si ca noua abordare se va concentra pe salariile de baza si nu pe sporuri si indemnizatii.

"Discutam de o suma care nu ar putea sa rezolve toate inechitatile din sistem si trebuie sa fim cu totii constienti de acest lucru. Este un proces in care nu va fi posibil ca toata lumea sa fie multumita. Si atunci, se pune problema, cu aceste resurse putine pe care le avem, ce putem sa facem? Si avem optiunea sa incercam sa carpim pe ici, pe colo toata grila de salarizare, cum a fost incercat deja si nu am avut un mare succes, sau avem optiunea sa ne concentram resursele acolo unde este cel mai mult nevoie de ele", a argumentat Pislaru.

Propunerea principiala a Guvernului, in acceptiunea ministrului Muncii, este decomprimarea bazei de salarizare "in sus", in limita resurselor bugetare existente, care sa permita o minima reglare a piramidei salariale.

Ministrul a adaugat ca nu este vorba numai de bugetarii care au studii medii, ci si de salariatii cu functii superioare care sunt la inceputul carierei si abia intra in sistemul bugetar, care trebuie sa fie "cat de cat motivati".