Ministerul Educatiei anunta ca selectia profesorilor in grupurile de lucru care vor elabora curriculumul pentru disciplinele/domeniile de studiu obligatorii din invatamantul gimnazial se va face in baza portofoliului profesional al candidatului si a proiectului inovativ de programa scolara, acestea doua avand punctaj egal. In ceea ce priveste proiectele, Ministerul Educatiei pune accentul pe originalitatea lor si pe elementul inovator, iar in cazul unor eventuale suspiciuni, proiectele aflate in aceasta situatie vor fi verificate pentru a se depista si evita orice abateri de la normele de etica in elaborarea propunerilor.

Potrivit unui comunicat de presa transmis de minister, in cadrul fisei de evaluare, punctajul general acordat portofoliului profesional al candidatului este egal cu punctajul general acordat proiectului inovativ de programa scolara, respectiv cate 50 de puncte pentru fiecare criteriu (din totalul de 100 de puncte posibile).

"Astfel este incurajata participarea unui numar cat mai mare de candidati, avand in vedere identificarea si valorizarea competentelor de creativitate si inovare ale profesorilor care ar putea elabora programele scolare. Elaborarea proiectului inovator de programa scolara nu exclude posibilitatea unei propuneri de curs optional la nivelul disciplinei sau inter/transdisciplinare", arata MENCS.

De asemenea, pentru a se asigura egalitatea de sanse pentru toti candidatii si garantarea integritatii evaluarii, Ministerul Educatiei anunta ca pune accentul pe originalitatea proiectelor, dar si ca un atu important al proiectului propus il reprezinta elementul inovator, acesta primind un punctaj semnificativ (14 puncte).

"Astfel, se recomanda acordarea unei atentii deosebite pentru formularea de activitati de invatare inovatoare, relevante in raport cu competentele specifice si cu continuturile propuse, ca elemente ce particularizeaza caracterul programei", potrivit MENCS.

Pentru a se asigurara abordarea interdisciplinare la nivelul curriculumului, participantii la procesul de elaborare a programelor scolare pot fi solicitati sa faca parte si din grupurile de lucru pentru alte discipline din aceeasi arie curriculara, sau din alte arii curriculare. Grupurile de lucru selectate vor fi coordonate si vor primi sprijin metodologic pe parcursul intregii activitati, din partea reprezentantilor Ministerului Educatiei si Institutului de Stiinte ale Educatiei, desemnati in acest sens.

Ministerul informeaza ca inscrierea candidatilor in grupurile de lucru se face pentru fiecare disciplina, in acord cu prevederile Centralizatorului privind disciplinele de invatamant, domeniile si specializarile, probele de concurs valabile pentru incadrarea personalului didactic din invatamantul preuniversitar, precum si disciplinele pentru examenul national de definitivare in invatamant 2016. Pe de alta parte, pentru asigurarea abordarii interdisciplinare la nivelul curriculumului, participantii la procesul de elaborare a programelor scolare pot fi solicitati sa faca parte si din grupurile de lucru pentru alte discipline din aceeasi arie curriculara, sau din alte arii curriculare."Grupurile de lucru selectate vor fi coordonate si vor primi sprijin metodologic pe parcursul intregii activitati, din partea reprezentantilor Ministerului Educatiei si Institutului de Stiinte ale Educatiei, desemnati in acest sens", se precizeaza in comunicatul MENCS.

Inscrierea potentialilor candidati se face online, pe platforma MONMedu, in perioada 6 aprilie - 4 mai.

Evaluarea portofoliilor profesionale si a proiectelor inovative de programa scolara va avea loc in perioada 5-15 mai.

Componenta grupurilor de lucru va fi anuntata pe data de 20 mai.

Profesorii selectati vor desfasura activitatile de proiectare a programelor scolare pentru gimnaziu.

Elaborarea programelor scolare pentru clasele V-VIII este planificata a fi finalizata in luna decembrie 2016.