Surse judiciare: Cei doi israelieni care au spionat-o pe Laura Codruta Kovesi primisera o lista de 8 persoane pe care trebuiau sa le urmareasca

de Alina Neagu     HotNews.ro
Marţi, 12 aprilie 2016, 12:03 Actualitate | Esenţial

Weiner Ron, unul dintre cei doi israelieni angajati de firma Black Cube pentru intimidarea procurorului sef al DNA Laura Kovesi, a primit 5.000 de euro pentru aceasta misiune, au declarat marti surse judiciare citate de Mediafax. Potrivit surselor citate, Weiner Ron a luat 5.000 de euro pentru misiunea din Romania, care reprezenta salariul primit de la firma Black Cube. Cei doi israelieni au primit o lista cu opt persoane pe care trebuaiu sa le urmareasca, printre care se afla procurorul sef al DNA, Laura Codruta Kovesi si alte persoane apropiate acesteia.

Cei doi au marturisit in fata procurorilor de unde sunt, cine i-a trimis, insa au spus ca nu stiu cine i-a angajat deoarece contractul lor s-a desfasurat prin firma Black Cube, mai spun sursele judiciare citate.

Potrivit acelorasi surse, cei doi au fost initial citati de Parchetul General, care au dispus masura controlului judiciar, ulterior dosarul fiind trimis la DIICOT.

Weiner Ron si Geclowicz David se afla, marti, la Curtea de Apel Bucuresti, pentru judecarea contestatiei depuse la masura de arestare preventiva dispusa de Tribunalul Bucuresti in cazul lor.

Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism a anuntat ca pe data de 3 aprilie procurorii au dispus retinerea lui Weiner Ron si Geclowicz David pentru savarsirea infractiunilor de constituire a unui grup infractional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integritatii datelor si operatiuni ilegale cu dispozitive si programe informatice. Ulterior, Tribunalul Bucuresti a emis mandate de arestare preventiva pe numele celor doi.

Sursa citata anunta ca exista suspiciunea rezonabila ca pe parcursul lunii martie 2016, doua persoane care ocupau pozitii de conducere in cadrul unei firme israeliene, cu puncte de lucru atat in Tel Aviv/Israel cat si in Londra/UK, impreuna cu mai multi angajati ai firmei, printre care si cei doi inculpati, Weiner Ron si Geclowicz David, au constituit un grup infractional organizat in scopul comiterii de infractiuni de hartuire si infractiuni informatice.

"In fapt in efectuarea de multiple apeluri telefonice cu caracter amenintator si hartuitor, producatoare de temeri, precum si atacuri de tip phishing, in vederea sustragerii credentialelor de acces si ulterior compromiterii de conturi de posta electronica, activitati urmate de violarea secretului corespondentei, copierea si transferul fara drept a continutului acestora", transmit procurorii DIICOT.

Reteaua era bine organizata, iar potrivit datelor furnizate de procurori, casutele de e-mail ale unor apropiati ai Laurei Codruta Kovesi au fost sparte. "Weiner Ron raspundea de partea tehnico-informatica a activitatii si de compromiterea efectiva a conturilor de e-mail, dupa ce, in prealabil, Geclowicz David era cel care raspundea de contactarea telefonica a persoanelor din familia si anturajul persoanei publice vizate si de obtinerea datelor de contact necesare, mai precis adresele exacte de e-mail.

In continuarea demersului infractional, inculpatul Weiner Ron , introducand fara drept credentialele titularilor legitimi, a accesat in mod repetat si fara drept, respectiv prin incalcarea masurilor de securitate (id-uri si parolele de autentificare) casutele de e-mail (spatiul alocat de furnizorul de servicii conturilor clientilor), sisteme informatice apartinand unui numar de trei persoane vatamate", se arata in comunicatul DIICOT.

Persoanele care ar fi exercitat "actele de hartuire in vederea intimidarii" ar fi fosti agenti ai serviciului de informatii externe al Israelului, Mossad, si aveau instructiuni clare sa nu o contacteze direct pe Kovesi, au precizat pentru Mediafax surse judiciare.

Procurorul sef al Directiei Nationale Anticorutie, Codruta Kovesi, a declarat pentru Mediafax ca presiunile fostilor agenti Mossad au reprezentat "o incercare nereusita de intimidare."










7039 vizualizari
  • +13 (13 voturi)    
    Ieftin dai, ieftin ai. (Marţi, 12 aprilie 2016, 12:25)

    D-or [utilizator]

    5.000 Euro? Pentru sefa DNA? Suntem jigniti.
  • -10 (20 voturi)    
    halal (Marţi, 12 aprilie 2016, 12:27)

    Mazeta [utilizator]

    „Cei doi au marturisit de unde sunt, cine i-a trimis, insa au spus ca nu stiu cine i-a angajat deoarece contractul lor s-a desfasurat prin firma Black Cube”.

    Vai mama lor de spioni! Tapalagă știa de ieri cine i-a angajat, iar ei încă n-au aflat.
    • +7 (15 voturi)    
      Alpträume (Marţi, 12 aprilie 2016, 13:03)

      Trojan.H [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      E adevarat ca ai vise erotice cu Putin?
    • +5 (5 voturi)    
      Hai bre.. (Marţi, 12 aprilie 2016, 13:30)

      ismail paine de circ [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      Esti invidios ca tu iti iei 5000 de ruble si nici de hartie igienica nu sunt buni... recunoaste!
    • +6 (6 voturi)    
      Cat mi-ai fi de simpatic ca troll, (Marţi, 12 aprilie 2016, 14:09)

      Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      dar ti-a zis-o !
      Cred ca azi nu mai are treaba cu tine, poti sa te imbraci.
      PS. Dar pe bune... e asa cum zice TH ?
  • +4 (4 voturi)    
    bãi, ce scartzani! (Marţi, 12 aprilie 2016, 14:11)

    Codruta N [utilizator]

    Sa dai doar 5000 euro pentru a-l spiona pe procurorul-sef al DNA al unei tzari UE si bonus, spargerea unor casute de e-mail... asta e scartzanie TOTALA!

    Pai mai bine ies ãstia daca se lasa prinsi si ii dau in gat pe cei care i-au platit... sau arata intreaga schema a contractului! :P
    La asa bani - asa rezultate! :P

    PRECIS ãia care au platit voiau intr-adevar ceea ce cerusera? Sau papagalii astia cu actiunea lor erau doar o diversiune? >:)
  • +2 (2 voturi)    
    si (Marţi, 12 aprilie 2016, 19:04)

    baronul stanganbuch [utilizator]

    totusi cine e comanditarul, sau comanditarii, toate stirile pe subiect ocolesc cu grija acest fapt esential.


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică