Seful Cancelariei prezidentiale, Dan Mihalache, a declarat luni la Palatul Parlamentului ca va ramane membru al Academiei de Stiinte ale Securitatii Nationale (ASSN) si ca nu vede de ce nu ar pastra si indemnizatia, transmite Mediafax.

Intrebat daca va renunta la calitatea de membru al ASSN, dupa ce a fost avizat pentru postul de ambasador in Marea Britanie in cadrul Comisiilor reunite pentru politica externa, Dan Mihalache a spus ca isi va pastra calitatea de membru.

"Atata vreme cat ASSN este o institutie reglementata de lege si eu nu am ce sa imi reprosez din punct de vedere al competentelor mele profesionale, voi ramane la ASSN. In momentul in care cineva in aceasta tara, respectiv legiuitorul va spune ca e ceva in neregula cu Academia de Stiinte ale Securitatii Nationale, voi reflecta asupra calitatii mele de membru. Eu nu am intrat acolo nici prin efractie, am fost propus, am fost votat, deci nu am de ce sa-mi pun intrebari asupra acestei calitati", a sustinut Mihalache.

Intrebat daca isi va pastra si indemnizatia, Mihalache a spus: "Nu vad de ce n-as pastra (indemnizatia - n.r.)."

Academia de Stiinte ale Securitatii Nationale a fost fondata in 2012 la initiativa fostului vicepremier si ministru de Interne Gabriel Oprea, printre membrii fondatori numarandu-se si vicepremierul Vasile Dincu.

Membrii titulari ai acestei academii beneficiaza din bugetul de stat, de o indemnizatie lunara viagera egala cu salariul mediu pe economie, iar membrii corespondenti de jumatate din acesti bani, conform legii prin care a fost infiintata ASSN.

In plus, membrii titulari si membrii corespondenti sunt alesi pe viata, potrivit statutului ASSN.