Bulgartransgas, operatorul de gaze din Bulgaria si Transgaz Romania, au semnat miercuri cu austriecii de la Habau PPS Pipeline Systems acordul pentru construirea tronsonului subacvatic pe sub fluviul Dunarea al interconectorului de gaze dintre cele doua tari, transmite agentia Focus citata de Rador. Valoarea constructiei este de 8,9 milioane de euro.

Termenul reglementat pentru executarea contractului este de 119 zile.

Ministrul bulgar al Energiei, Temenujka Petkova, a subliniat ca au mai ramas de construit doi kilometri pana cand Bulgaria isi va atinge scopul de a avea primul interconector din istoria sa. Petkova a calificat construirea ultimilor kilometri ca fiind cel mai dificil proiect. Ministrul energiei a mentionat ca dupa construirea interconectorului dintre Bulgaria si Romania, va fi deschisa o noua pagina in domeniul energetic bulgar privind sectorul gazelor naturale.

Ministrul bulgar a afirmat ca unul dintre principiile fundamentale ale Uniunii Energetice Europene este legat de construirea unei interconexiuni intre tari, avand infrastructura necesara pentru a permite realizarea principiului securitatii aprovizionarii si conditii pentru mediul concurential.

Cele doua companii din Romania si Bulgaria implementeaza in comun proiectul care urmareste diversificarea surselor si a rutelor lor de aprovizionare cu gaz. Au primit pana la 8,9 milioane de euro pentru finantarea proiectului, in cadrul Programului Energetic European pentru Redresare (PEER).