Federatia Sindicala "Hipocrat", Camera Federativa a Sindicatelor Medicilor din Romania(CFSMR) si CNS "Cartel ALFA", vor intra de luni in greva japoneza cu banderola, fiind primul protest dintr-o serie anuntata de sindicalisti.

Potrivit unui comunicat citat de Mediafax, "Federatia Sindicala "Hipocrat" din Romania - FS "Hipocrat" si Camera Federativa a Sindicatelor Medicilor din Romania (CFSMR), federatii membre CNS "Cartel ALFA", incep maine, 21 martie, seria de proteste anuntate, care debuteaza cu greva de tip japonez, cu banderola".

Potrivit reprezentantilor sindicali, decizia a fost luata dupa "intalnirea pe care conducerea celor doua formatiuni au avut-o cu Ministrul Sanatatii la inceputul acestei saptamani, dl. Patriciu Achimas Cadariu, si cu Ministrul Secretar de Stat, Francisk Iulian Chiriac. Discutiile au vizat solutionarea revendicarilor salariatilor din Sanatate si nu s-au finalizat cu un calendar concret si realist pentru rezolvarea acestor probleme".

Sindicalistii din sanatate cer "aplicarea prevederilor Legii 284/2010 privind salarizarea unitara si in sanatate, in sensul reincadrarii personalului avand ca valoare de referinta salariul minim brut pe economie de 1250 lei; acordarea tuturor sporurilor, calculate la salariul efectiv, precum sporul de conditii deosebite de munca, sporul de doctorat".

De asemenea, solicitarile F.S. "Hipocrat" si CFSMR vizeaza si "respectarea normei de munca si a timpului de munca si de repaus pentru toate categoriile de personal din Sanatate, prin reducerea pana la eliminare a deficitului de personal. Lipsa personalului din sistemul sanitar duce la o norma de munca efectiva mare, timpul de repaos si de refacere fiind mult mai redus decat timpul de munca".

Totodata, sindicalistii mai cer si "asigurarea in regim gratuit si prioritar a serviciilor medicale acordate personalului angajat in sistemul de sanatate dar si cresterea valorii decontate pentru serviciile medicale din spitale, ambulator si medicina de familie".