Fostul presedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, Oana Schmidt-Haineala, si adjunctul procurorului general si fostul procuror sef al DIICOT, Codrut Olaru, se numara printre cele patru persoane care si-au depus candidatura pentru functia de procuror general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, anunta Ministerul Justitiei.

Codrut Olaru / Oana Schmidt-HainealaFoto: Colaj / Sursa foto: Agerpres

In urma anuntului Ministerului Justitiei de demarare a procesului de selectie pentru ocuparea functiei de procuror general, pana la data de 16 martie 2016 (ultima zi) si-au depus candidatura 4 persoane:

  • Gheorghe Ivan - procuror la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie
  • Oana Andrea Schmidt - Haineala - procuror la Parchetul de pe langa Tribunalul Brasov cu grad de parchet de pe langa Curtea de Apel, membru al Consiliului Superior al Magistraturii
  • Augustin Lazar - procuror general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Alba-Iulia
  • Codrut Olaru - adjunct al procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie

Intrevederile cu ministrul Justitiei se vor desfasura conform calendarului, informeaza ministerul.

Procedura de selectie a Procurorului General al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost demarata in luna februarie de Ministerul Justitiei, dupa demisia lui Tiberiu Nitu din aceasta functie.

Potrivit calendarului stabilit de minister, procurorii care doresc sa ocupe aceasta functie isi pot depune candidatura pana la data de 16 martie. Ulterior, candidatii vor avea discutii cu ministrul justitiei, in perioada 18 - 22 martie. La data de 23 martie, ministrul va trimite propunerea catre Consiliul Superior al Magistraturii. Propunerea Ministrului Justitiei catre Presedintele Romaniei va fi transmisa pana la data de 22 aprilie 2016.