Consiliul Suprem de Aparare a Tarii se reuneste marti, la Palatul Cotroceni, sub conducerea presedintelui Klaus Iohannis, pe ordinea zi figurand chestiuni legate de fenomenul migratiei ilegale si masurile privind taierile ilegale din fondul forestier national. Sedinta CSAT va incepe la ora 11:00 si este reuniunea semestriala a Consiliului.

Pe ordinea de zi a sedintei sunt incluse subiecte referitoare la stadiul indeplinirii, in 2015, a Programului privind transformarea, dezvoltarea si inzestrarea Armatei Romaniei pana in anul 2027 si in perspectiva; stadiul desfasurarii activitatilor prevazute in Planul-cadru pentru continuarea procesului de restructurare si modernizare a Armatei Romaniei in anul trecut; conceptia de realizare a Sistemului de comunicatii si informatic al Fortelor Armate ale Romaniei; concluziile rezultate in urma desfasurarii exercitiilor si antrenamentelor de mobilizare, in anul 2015, pentru verificarea stadiului pregatirii populatiei, economiei si a teritoriului pentru aparare, a anuntat Administratia Prezidentiala, intr-un comunicat.

Pe ordinea de zi se mai afla teme privind: evolutii ale actorilor non-statali de factura jihadista si consecintele pentru spatiul euroatlantic; evolutiile din Balcani si impactul asupra politicii externe si securitatii Romaniei; perspectivele evolutiei situatiei politice din Republica Moldova; fenomenul migratiei ilegale la nivel european; masurile adoptate, actiunile intreprinse in domeniu si rezultatele obtinute in combaterea fenomenului taierilor ilegale din fondul forestier national.

De asemenea, in sedinta CSAT de marti se vor mai discuta subiecte referitoare la amendamentele propuse de Guvern la proiectul de Lege pentru aprobarea OUG nr. 109/2011 privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice; activitatea desfasurata de catre institutiile cu atributii in domeniul securitatii nationale in anul 2015 si principalele obiective pentru anul 2016; activitatea Consiliului Operativ pentru Securitate Cibernetica, a Centrului National de Raspuns la Incidente de Securitate Cibernetica - CERT-RO si a CSAT in anul 2015; planul anual de activitate al CERT-RO pentru anul 2016.

In cadrul sedintei vor mai fi abordate si alte subiecte de interes pentru securitatea nationala, a mai precizat Administratia Prezidentiala.