Inspectorii Directiei Sanitar Veterinare Arges si cei din Dolj au ridicat, miercuri, probe de lapte de la fermele de unde se aproviziona firma Lactate Bradet, dupa scandalul cu E.Coli in produse, transmite Mediafax.

Directorul DSVSA Daniel Lupu a declarat pentru Mediafax ca inspectorii DSV Arges si Dolj au ridicat probe de lapte de unde se aproviziona Lactate Bradet, pentru a vedea care este cauza contaminarii branzei cu bacteria E.Coli.

"Miercuri, am ridicat o proba de lapte de la ferma de unde se aproviziona producatorul branzei contaminate cu E.Coli. Am trimis-o la Bucuresti, la Institutul de Igiena si Sanatate Publica Veterinara (IISPV). Rezultatul va fi gata in cel mult patru zile. I-am contactat si pe colegii de la DSVSA Dolj. Mi-au confirmat ca au trimis si ei o echipa sa ridice probe de la ferma din Dolj, de unde acelasi producator se aproviziona cu lapte", a spus Lupu.

Presedintele ANSVSA, Andrei Butaru, declara, marti, ca inspectorii institutiei au verificat in urma cu o saptamana firma Lactate Bradet din Arges si nu au gasit nicio problema. Ulterior s-a descoperit ca branza produsa de aceasta firma este contaminata cu E. Coli. El a spus ca, in urma controalelor, inspectorii sanitar-veterinari au descoperit intr-un lot de branza produsa de firma Lactate Bradet Escherichia Coli, tulpina O26.

La randul sau, patronul firmei de prelucrare a laptelui Lactate Bradet din Arges, Marius Badea, declara ca va inchide productia si ca nu mai crede in reabilitarea unitatii, desi este posibil ca "ministrul sa se fi grabit sa arate" spre firma. Badea spunea ca societatea pe care o conduce colecteaza lapte de la doua ferme mari, niciodata de la persoane private, iar analize la lapte se fac de doua ori pe luna, fara ca pana acum sa fi existat probleme. "Contaminarea branzei poate sa se fi facut asa: fie cu apa, cand impingem noi produsul, fie in timpul manipularii, fie in magazinul de desfacere. (...) Vreau sa vad o analiza clara care sa arate clar de unde e problema. Pana atunci, nu pot sa arat cu degetul spre nimeni", declara Badea.