Ministerul Educatiei isi propune organizarea unui test national online pentru ocuparea functiilor de director de scoala, a declarat luni ministrul de resort, Adrian Curaj, in fata deputatilor, aratand ca acesta este un pas preliminar depunerii de dosare pentru concurs.

Adrian CurajFoto: Agerpres

"Concursurile pentru directori de scoli au fost de la inceput si sunt o prioritate, lucram cu un grup puternic care fac resurse umane in multinationale (...). Am incredere ca vom putea veni in prima etapa a concursului de director cu un test online national, astfel incat sa aiba incredere ca pot aplica toti. Va fi acest test de resurse umane online general si dupa ce trec acest test vor putea sa isi depuna dosarele pentru concurs", a spus ministrul, potrivit Mediafax.

Adrian Curaj a mai afirmat ca se opune desfiintarii inspectoratelor.

"Desfiintarea inspectoratelor scolare, imi pare rau, am spus clar nu, pentru ca intr-un fel sau altul noi discutam despre descentralizare. Inspectoratele scolare si cei care le conduc sunt aproape de ce se intampla in realitate, problema este ca ei nu au fost consultati", a mai precizat Curaj.

In deschiderea sedintei de plen dedicate Orei Guvernului care l-a avut ca invitat pe ministrul Educatiei si-au anuntat prezenta aproximativ 70 de deputati, numarul alesilor scazand progresiv pana la incheierea sedintei.

  • Adrian Curaj crede ca in urma evaluarii internationale un numar semnificativ de scoli doctorale nu vor mai functiona

Ministrul Adrian Curaj considera ca, in urma evaluarii internationale, numarul de scoli doctorale care nu vor mai functiona va fi semnificativ.

"Evaluarea titlurilor academice si impactul propunerilor avansate este un subiect care s-a rostogolit ani de zile. Este important, asa cum am spus de la inceput. Ne-am propus sa venim cu un cadru legal potrivit, serios astfel incat o problema de sistem sa aiba o abordare de sistem. Ne asteptam ca zilele acestea sa prezentam, am prezentat in consultare publica de doua saptamani, cadrul legislativ. Sunt convins ca acesta va fi aprobat si vom incepe efectiv sa lucram concret avand o baza legala potrivita. Sunt convins ca rolul universitatilor este cheie, tin foarte mult la autonomie si tin foarte mult ca aceasta autonomie sa fie responsabila. Si deciziile si actiunile pe care le vom face sa fie de folos, inclusiv evaluarea internationala a scolilor doctorale, in urma carora eu cred ca un numar semnificativ de scoli doctorale nu vor mai functiona", a mai declarat luni ministrul Educatiei, prezent la "Ora Guvernului" la Camera Deputatilor, potrivit Agerpres.

El a mentionat totodata, in ceea ce priveste autorizatiile sanitare pentru scoli, ca exista un program national de dezvoltare locala semnat impreuna cu MDRAP in acest sens.

"Exista un protocol de colaborare inter-institutional. In acest protocol ministerului ii revine sarcina de a selecta scolile care au probleme legate de autorizatiile sanitare. (...) Avem anul acesta un disponibil financiar de 800 milioane din credite de angajament, astfel incat sa rezolvam, speram noi, cat mai multe din cele 2.850 de scoli cu probleme", a spus reprezentantul MENCS.

Ministrul si-a manifestat speranta ca, pana la 30 iunie, sa fie finalizat pachetul de reglementari necesare invatamantului profesional in sistem dual.

"Este important ca in ultimii ani de la 12.000 de copii inscrisi in invatamantul profesional avem 65.000. Acum avem un invatamant profesional de trei ani. Experienta cu doi ani este una extrem de trista ca rata de angajare a celor care au terminat. (...) La scolile organizate cu adevarat in sistemul dual rata de angajare este si de 95%, ceea ce ne arata ca exista o oportunitate extraordinara. S-a elaborat un plan de actiune la nivelul ministerului astfel incat pana la 30 iunie sa finalizam pachetul de reglementari necesare invatamantului profesional in sistem dual, cu speranta ca ordonanta dumneavoastra o analizati si va veni cu un raspuns pozitiv", a sustinut ministrul Educatiei.

Pe de alta parte, Curaj a spus ca peste 300 de granturi vor fi semnate in aceasta toamna prin Programul ROSE al Bancii Mondiale.

"Legat de Programul ROSE al Bancii Mondiale, 200 de milioane, este legat mai ales de liceu si universitate, liceele cu probleme care nu sunt atat de performante astfel incat rata de parasire sa fie mai mica, iar la intrarea in facultate mai putini studenti sa paraseasca facultatea in anul I. Sunt peste 300 de granturi pe care le vom avea semnate in toamna aceasta din cele peste 1.200 cat sunt prevazute in proiect", a explicat ministrul.