ICCJ: Decizia privind arestarea deputatului Nicolae Paun, amanata pentru sambata

de Ionut Baias     HotNews.ro
Vineri, 26 februarie 2016, 23:36 Actualitate | Esenţial

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au amânat pentru sâmbătă pronunțarea unei decizii pe cererea DNA de arestare preventivă a deputatului Nicolae Păun, președinte al Asociației Partida Romilor ''Pro Europa'', urmărit penal pentru fapte de corupție în legătură cu derularea unor proiecte cu fonduri europene, potrivit Mediafax.

Solicitarea DNA a fost judecată vineri, însă instanța a amânat pronunțarea pentru sâmbătă. Între timp, Nicolae Păun a părăsit sediul instanței, după ce i-a expirat ordonanța de reținere de 24 de ore.

Nicolae Păun a fost reținut joi în dosarul în care mai este cercetat și deputatul Mădălin Voicu, fiind acuzat de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene; schimbarea fără respectarea prevederilor legale a destinației fondurilor europene; deturnare de fonduri; spălarea banilor; efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț incompatibile cu funcția; cumpărare de influență și influențarea declarațiilor.

De asemenea, el este acuzat de evaziune fiscală și folosirea, cu rea-credință, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.

Potrivit DNA, la inițiativa Asociației Partida Romilor "Pro Europa", a fost realizat, în toate județele României, în perioada 2010 — 2013, proiectul "Antreprenoriatul social, o șansă pentru comunitățile de romi", cu finanțare din fonduri europene. Prin implementarea proiectului se urmăreau mai multe aspecte, printre care crearea a 200 de noi locuri de muncă și implicarea, în inițiative de antreprenoriat social, a unui număr de peste 3.000 de persoane provenite din grupuri defavorizate.

DNA susține că grupul țintă, reprezentând 3.296 de persoane aparținând grupurilor vulnerabile, a fost constituit în baza unor formulare întocmite prin înscrierea unor date nereale privind participanții, aceștia din urmă neavând cunoștință despre faptul că au făcut parte din acest grup.

Procurorii mai arată că Nicolae Păun a impus fiecărui angajat din cadrul proiectului ca, din salariul primit, să vireze 5% sub formă de donație organizației Asociația Partida Romilor 'Pro Europa', iar obiectivele proiectului nu au fost realizate.

Anchetatorii mai declară că sumele acordate ca finanțare sunt neeligibile în integralitatea lor, astfel că s-a creat un prejudiciu total de aproape 12,4 milioane lei (aproximativ 11 milioane lei reprezentând fonduri europene și aproape 1,5 milioane lei de la bugetul de stat), având în vedere operațiunile ilicite derulate de conducerea asociației și de către managementul proiectului.

În plus, tot prin Asociația Partida Romilor "Pro Europa", în perioada 2010 — 2013, s-a derulat și proiectul intitulat "Acces pe piața muncii — O șansă pentru tine", cu finanțare din fonduri europene, ce avea ca obiectiv sprijin pentru integrarea socio-profesională și accesul la o calificare relevantă pe piața muncii pentru șomerii tineri, de lungă durată, și persoane inactive, cu focalizare pe cei de etnie romă, din nouă județe ale țării — Alba, Bacău, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Mureș și Vaslui.

DNA menționează că proiectul a fost lipsit de finalitate, cursurile s-au derulat haotic, insuficient, fără a se urmări instruirea temeinică a cursanților și fără a se parcurge într-un mod relevant cele 360 de ore prevăzute de contractele de pregătire profesională, astfel că s-au irosit în mod nejustificat resursele financiare atrase din Fondului Social European și din bugetul de stat, iar sumele acordate ca finanțare sunt neeligibile în integralitatea lor.

Procurorii au reținut că a fost creat un prejudiciu de aproape 15 milioane lei (peste 13,3 milioane lei din bugetul Fondului Social European și peste 1,5 milioane lei din bugetul național).














[P] ​Accepta provocarea unui business fara hartii! E mai simplu decat crezi               

Activitatile noastre zilnice sunt din ce in ce mai orientate catre mediul electronic si online. Traim intr-un ritm care ne-a impus sa adoptam solutii eficiente si sigure pentru a plati facturi si taxe, a face cumparaturi, a verifica soldurile bancare, etc. Este o practica pe care am ales-o din dorinta de a simplifica lucrurile si pe care multi dintre noi ne dorim sa o regasim si in viata profesionala, unde cautam solutii pentru a depasi constrangerile de timp si spatiu atunci cand trebuie sa obtinem  o aprobare, sa  semnam rapid un contract sau sa accesam un document de la distanta.
183 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri