Circa 3.000 de persoane au protestat, joi, in Piata Prefecturii din Targu-Jiu, fata de intentia mutarii sediului Complexului Energetic Oltenia in Capitala, oamenii cerand demisia Guvernului si a ministrului Energiei, Victor Grigorescu, transmite Mediafax. Mitingul a fost organizat de PSD.

Cei circa 3.000 de protestatari au stat o ora in Piata Prefecturii din Targu-Jiu, timp in care au cerut demisia Guvernului si a ministrului Energiei, Victor Grigorescu.

Oamenii au scandat "Unitate" si numele echipei locale de fotbal, Pandurii Targu-Jiu, pentru care cer spijin. De asemenea, ei au cerut ca sediul CEO sa ramana la Targu-Jiu.

Mitingul a avut loc in contextul in care, saptamana trecuta, 19 persoane, printre care si cativa lideri de sindicat, au fost sapte zile in greva foamei, in fata sediului Complexului Energetic Oltenia, nemultumite de intentia mutarii sediului CEO in Capitala.

Verdictul privind mutarea sediul ar fi putea fi anuntat pe 28 februarie, cand va avea loc sedinta Adunarii Generale a Actionarilor din cadrul CEO, pe ordinea de zi regasindu-se si acest punct.

"Nu putea fi scos de pe lista, dar important este cum se va vota. Avem si noi foarte mari semne de intrebare. Din informatiile pe care le avem, nici pana la ora actuala nu a fost convocat Consiliul de Supraveghere, consiliu care, in mod normal, trebuia sa analizeze hotararea de directorat pe care a emis-o directoratul CEO, din care rezulta ca nu este oportuna mutarea sediului social al companiei. Aceste lucruri ne creeaza foarte mari semne de intrebare in ceea ce doreste ministrul Energiei sa faca in legatura cu CEO", a declarat Gabriel Caldaruse, presedintele Sindicatului Mine Energie Oltenia (SMEO).

Ministrului Energiei, Victor Grigorescu, scria recent pe pagina sa de pe o retea de socializare ca nimeni nu trebuie sa se teama de venirea Complexului Energetic Oltenia in Bucuresti. "Am luat act, de cateva zile, de propunerea Complexului Energetic Oltenia (CEO) de a deschide un birou in Bucuresti. Este un lucru bun, care trebuia facut mai demult, care da o sansa reala Complexului sa-si asigure un viitor si sa pastreze cele peste 15.000 de locuri de munca. Dupa multimea de decizii gresite din ultimii ani, decizii care au dus compania la pierderi financiare importante, trebuie sa facem tot ce ne sta in putere pentru a mentine locul Complexului Energetic Oltenia in Sistemul Energetic National", arata ministrul.