Cei sapte copii cu sindrom hemolitic-uremic sunt bine si fac progrese vizibile, a declarat, marti, ministrul Sanatatii, Patriciu Achimas-Cadariu, citat de Mediafax.

"Copiii sunt mai bine, fac progrese vizibile. Parintii cu care am vorbit sunt increzatori, medicii isi fac datoria. Fac apel la responsabilitate si le multumesc pentru efort", a declarat ministrul intr-o conferinta de presa la Spitalul "Marie Curie".

Seful Sectiei de Nefrologie, Mihaela Balgradean, a precizat ca unul dintre copii va pleca marti din spital, urmand sa revina la control.

"Dintre cei sapte copii care sunt inca in spital la momentul actual, unul va pleca acasa. Este vorba de unul dintre copiii internati pe Sectia de Nefrologie. Alti doi au intrerupt procedurile de dializa in cursul zilei de astazi. Fata de ziua de ieri nu mai avem decat trei copii dializati, in care includem si copilul de la Terapie intensiva. Ceilalti copii, in functie de cum evolueaza procedurile acestea tehnice de scoatere a cateterului si de introducere a alimentatiei si a celorlalte recomandari pentru externare, vor pleca probabil in zilele urmatoare. Copilul care va fi externat astazi este o fetita care are un an si luna", a explicat medicul.

Potrivit medicului Balgradean, lucrurile merg bine si pentru copilul internat la Terapie intensiva.

"Lucrurile merg bine si pentru cel din Terapie intensiva, care a inceput usor sa isi dea drumul la diureza. Problemele sunt legate de alimentatia pe cale orala, este inca alimentat pe sonda naso-gastrica. In momentul in care va primi alimentatie pe cale orala, sigur ca lucrurile vor incepe sa mearga din ce in ce mai bine", a sustinut seful de sectie.

Potrivit acesteia, este devreme ca medicii sa se pronunte daca acesti copii vor ramane cu sechele.