Aproximativ 300 de mineri de la Exploatarea Miniera Lonea ( Hunedoara) s-au blocat, luni, in subteran, ei fiind nemultumiti de starea de insolventa in care se afla Complexul Energetic Hunedoara, anunta Mediafax.

Numarul minerilor care au inceput greva foamei a ajuns, luni seara, la 17, un echipaj SMURD aflandu-se la poarta minei pentru a interveni in caz de nevoie. Liderul Sindicatului "Muntele", Petre Nica, a declarat ca celor cinci mineri care au intrat initial in greva foamei li s-au alaturat alti 12. "Sunt 17 mineri in greva foamei in acest moment. Catre Mina Lonea se indreapta directorul general al CNH Viorel Stancu si consilierul Constantin Jujan, iar eu impreuna cu un coleg mergem sa le ducem cate o conserva, apa si paine celor care inca nu sunt in greva foamei", a precizat Nica.

Potrivit acestuia, sunt mineri care acuza dureri de cap, insa deocamdata nimeni nu a avut nevoie de interventia medicilor.

La protest au participat si angajatii care lucreaza la suprafata, acestia fiind solidari cu cei din subteran, prin oprirea activitatii. Minerilor le este teama ca isi vor pierde locurile de munca. Acestia au cerut prezenta in Valea Jiului a ministrului Energiei, Victor Grigorescu.

"Demersul acestora este unul care survine dupa ani de zile, timp in care noi ca organizatie sindicala, am incercat prin toate posibilitatile legale sa atragem Guvernului atentia asupra situatiei catre care se indreapta Complexul Energetic Hunedoara. Nimeni nu a crezut ca ajungem in insolventa si, de altfel, nimeni nu crede ca ajungem in faliment. Linia pe care functioneaza CEH-ul, din pacate, este aceea a falimentului. Toata lumea este imuna, nimeni nu aude, nimeni nu poate. Pana la urma huila asta este a statului roman si statul roman trebuie sa decida ce vrea sa faca cu aceasta", a declarat Petre Nica, liderul Sindicatului "Muntele".

Mina Lonea exploateaza zilnic peste 700 de tone de carbune.