Primele doua cazuri de gripa AH1N1, asa-numita gripa porcina, au fost confirmate la persoane care au fost internate la Sectia de Boli Infectioase a Spitalului Judetean de Urgenta Ploiesti si care au decedat, a anuntat joi purtatorul de cuvant al spitalului, Andrei Ilinca. Alte patru persoane internate la Sectia de Boli Infectioase, la Terapie Intensiva, prezinta simptome ale bolii, astfel ca si in aceste cazuri au fost prelevate probe care au fost trimise la laborator pentru confirmare, a precizat purtatorul de cuvant al spitalului, citat de Agerpres.

In judetul Prahova au fost diagnosticate in prima saptamana a lunii februarie peste 4.800 de infectii ale cailor respiratorii superioare si aproape 890 de pneumonii, potrivit unui comunicat al Directiei de Sanatate Publica Prahova.

De asemenea, peste 30.400 de persoane din categoria celor cu risc crescut de a contacta boala au fost vaccinate antigripal.