Mircea Badea isi indeamna fanii sa il ajute cu like-uri pe presedintele Klaus Iohannis, care a pierdut peste 12.000 de like-uri pe pagina sa de Facebook dupa ce, in urma cu o zi, a luat apararea Antenei 3 in disputa cu ANAF.

Mircea Badea, Mihai Gadea, Dan Voiculescu si Adrian Ursu 2013Foto: danvoiculescu.net

"Basistii isi retrag like-urile de pe pagina lui Iohannis pentru ca a fost corect in legatura cu situatia Antenelor. Este momentul sa fim si noi fata de Iohannis. Sa-l ajutam sa-si ia like-urile inapoi. Pas cu pas!", a scris Mircea Badea, pe contul lui de Facebook.

Daca miercuri la ora 21.30 presedintele Iohannis avea peste 1.732.500 de fani, la ora 23.30 avea 1.730.512 fani, iar joi la ora 14.00 ajunsese la 1,720,192. De remarcat si inversarea tendintei crescatoare in privinta numarului de like-uri: pana miercuri dimineata, Klaus Iohannis avea o crestere constanta cu cateva sute de like-uri pe zi.

Reamintim ca presedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, ca abordarea ANAF in cazul televiziunilor Antena Group este "heirupsita", "nepotrivita" si ca "libertatea de exprimare in media nu poate fi suprimata pentru banale motive administrative".

Intrebat de reporterul Antena 3 despre actiunea ANAF in cazul Antenelor, Klaus Iohannis a declarat: "Eu cred ca ati ajuns intr-o situatie neplacuta si inutila. In primul rand, cred ca libertatea de exprimare in media nu poate fi suprimata pentru banale motive administrative. In al doilea rand, aceasta abordare heirupista a ANAF mi se pare cel putin nepotrivita, daca nu discutabila".

El a mai spus ca a constatat din discutii pe care le-a avut ca exista deschidere la factorii de decizie in acest caz.

"In fine, am constatat din discutiile pe care le-am avut ca exista deschidere la factorii de decizie si, cu siguranta, prin discutii asezate si calme, pana la urma se gasesc solutii convenabile", a conchis seful statului.