Cel mai longeviv ministru al Sănătății de după Revoluție, Eugen Nicolăescu, se folosește astăzi de unul dintre cele mai mari rateuri din istoria cheltuielilor publice din România pentru a motiva un alt viitor proiect. Un proiect pentru care sunt prevăzute cheltuieli de peste jumătate de miliard de Euro, o tonă de bani deși conceptul promovat, prevenția, este total opus risipei financiare. E limpede că România are mare nevoie de o strategie pentru medicina preventivă, dar nu o va putea construi fără statisticile care să descrie starea de sănătate a populației.
Ultima anchetă transversală (de prevalență) a stării de sănătate a populației a fost realizată de specialiști acum aproape două decenii, în 1997, pe un eșantion reprezentativ de 12.000 de oameni, iar patologia, speranța de viață și chiar profilul populației s-au schimbat mult de atunci. În 2006, Centrul de Statistică Sanitară din Ministerul Sănătății a înaintat ministrului de atunci (Eugen Nicolăescu) proiectul pentru o nouă anchetă de prevalență, de data aceasta fiind propus un eșantion de 8.000 de oameni – date la fel de relevante, dar cu costuri mai reduse.
AMATORISM PE UN MILIARD DE LEI
Ironia face ca propunerea făcută de statisticienii ministerului să nu fie luată în seamă, iar câteva luni mai târziu să fie anunțat un program care să evalueze nici mai mult, nici mai puțin decât toată populația României. Explicația e simplă: în același an, în aprilie, fusese aplicată taxa pe viciu, care a dus la o creștere spectaculoasă a veniturilor Ministerului Sănătății (estimările de atunci erau de 250 de milioane de euro pentru 2006 și peste 400 de milioane pentru 2007). Cu banii de cheltuit în buget și fără prea multă imaginație, Eugen Nicolăescu a demarat unul dintre cele mai costisitoare programe posibile, cel de evaluare a stării de sănătate a populației (PNESSP).
Nimeni în lume nu mai încercase așa ceva, pentru că este o risipă de bani. E mai inteligent să cheltuiești puțin evaluând un eșantion reprezentativ și apoi să investești masiv în programe de sănătate țintind problemele găsite, decât să arunci fără noimă cu bani în medici și laboratoare. Ca și cum asta nu ar fi fost suficient, năstrușnicul program nu includea decât o evaluare superficială a stării de sănătate (la medicul de familie), la care adăuga o notă originală: așa-numita riscogramă.
Modelele de calcul ale riscului de boală au fost dezvoltate în țări care au căutat metode ieftine de stabilire a acestui risc la persoane sănătoase, pe baza unor corelații mai mult sau mai puțin relevante. Problema scorurilor de risc este că ele sunt cel mult orientative și trebuie calibrate pe populația căreia îi sunt adresate înainte de utilizare. Nu a fost cazul în PNESSP: au fost adoptate chestionare din diverse colțuri ale lumii (pentru diabet – din Finlanda, din SUA pentru alte patologii), fără ca ele să fie întâi testate pe populația României.
Mai mult, cei care au preluat scorurile de risc au fost medicii de familie, fără a se consulta cu societățile naționale de specialitate (pentru diabet, de pildă, profesorul Viorel Șerban, pe atunci președintele societății naționale de specialitate, a întrebat public: „Cu cine s-au sfătuit autorii ideii?”, iar răspunsul oficial nu a venit niciodată). Dincolo de toate problemele conceptuale, de organizare și de administrare, PNESSP s-a desfășurat timp de 18 luni. Au participat peste 12 milioane de persoane, dar nu au fost validate datele decât pentru 10.730.814 de români. Raportat la total, aceasta înseamnă puțin peste jumătate din populația României.
REZULTATE CIUDATE
Dan Enăchescu, specialist în sănătate publică și fost ministru al sănătății, scria despre PNESSP: „Ținta majoră va fi ratată pentru că riscograma rezultată dintr-un asemenea studiu va ilustra doar starea de sănătate a persoanelor care s-au prezentat, care au vrut și au putut să fie examinate de medici în cadrul acestui program. Lotul investigat nu reprezintă populația generală și, ca atare, riscograma pe care o va descrie studiul nu va reflecta tabloul bolii în populația generală a României. Slăbiciunea se datorează faptului că persoanele examinate constituie un eșantion autoselecționat, care nu are validitatea externă necesară generalizării rezultatelor și la populația neexaminată, din care a fost extras lotul. Ceea ce se va afla va fi adevărat pentru structura acestei populații”.
Trecând peste toate viciile de formă sau de fond ale PNESSP, marja de eroare pentru rezultatele statistice finale a fost calculată de specialiști la aproximativ 10%. Sondajele electorale au, de obicei, o marjă de eroare de 3%. În condițiile în care vorbim de prevalența unei boli, plus sau minus 10% înseamnă că, de fapt, nu știm nimic. Nimic nou, oricum. Ca și cum problemele programului lui Eugen Nicolăescu nu ar fi fost deja suficiente, datele înregistrate au suferit o evoluție cel puțin ciudată. Riscurile calculate și bolile nou depistate nu au urmat o evoluție liniară, în platou, de-a lungul celor 18 luni de PNESSP, ci au fost mari sau foarte mari în primele câteva luni și apoi au scăzut constant.
Aceste date au condus la decizia lui Ion Bazac, succesorul lui Nicolăescu la Ministerul Sănătății, de a opri definitiv programul, deoarece devenise clar că datele nu sunt de încredere și că nu pot fi folosite pentru fundamentarea unor viitoare decizii de sănătate publică. Cu alte cuvinte, datele din PNESSP sunt nereprezentative, nestandardizate, neverificate și, foarte probabil, nereproductibile. După o cheltuială de peste un miliard de lei noi, care nu a produs rezultatele așteptate, ar fi fost de așteptat măcar ca responsabilii să se retragă și să își vadă de ale lor, dacă nu să răspundă juridic pentru eșecul de proporții. Nu însă și Eugen Nicolăescu.
Revenit la comanda Ministerului Sănătății în guvernul USL condus de Victor Ponta, liberalul a prezentat, în mai 2013, rezultatele PNESSP într-un eveniment organizat de Intact Media Group. Din păcate însă, a fost vorba de o prezentare sumară, dublată de un discurs cu accente de genul „cel mai important program din istoria României în domeniul sanitar”. Dar în spatele discursului politic a fost o îngrozitoare lipsă de fond.
Eugen Nicolăescu a uitat complet obiectivele PNESSP (conform textului de lege, în principal evaluarea stării de sănătate a populației și a factorilor de risc, cunoașterea ponderii factorilor de risc pentru bolile cu impact major asupra sănătății populației și îmbunătățirea stării de sănătate a populației) și a declarat că obiectivele PNESSP ar fi fost: „să conștientizeze individul că percepția proprie că este sănătos nu înseamnă absența riscului sau chiar a bolii și să-l facă responsabil de sănătatea lui; refacerea relației medic – pacient și transformarea ei în relația medic – cetățean (...); să sprijine anumite grupe de populație vulnerabilă sau dezavantajată și să le încurajeze să-și cunoască starea de sănătate” (?!).
PROPUNERI CONTRAZISE DE EVIDENTELE STIINTIFICE EXISTENTE
Ieșirea liberalilor de la guvernare a oprit pe ultima sută de metri proiectul de lege prin care se înființa o „super-agenție” în sănătate, care să coordoneze anual cheltuirea câtorva sute de milioane de euro. Proiectul de care am scăpat ca prin minune atunci pare să fi reînviat sub altă formă zilele acestea, când același neobosit Eugen Nicolăescu a reușit cumva să-și convingă colegii din parlament să susțină un alt proiect original: înființarea unei „super-agenții” conduse politic, de data asta doar pentru prevenție, care să aibă pe mână 700 de milioane de euro anual. Ca argumente sunt servite rezultatele PNESSP, adică tocmai acelea care au costat enorm de mult și nu au nicio utilitate practică. Niciuna!
Ironia face ca proiectul liberalilor, care propune ca neparticiparea la programul de prevenție să fie penalizată, să fi fost lansat pe piață odată cu publicarea unui studiu într-o importantă revistă americană, Annals of Internal Medicine, care arată că metoda cea mai eficientă pentru a stimula participarea este oferirea inițială a unei recompense, din care apoi să fie reținute sume pentru neparticiparea la prevenție. Este doar un mic exemplu al faptului că autorii acestui proiect de lege au venit (și de această dată!) cu lecțiile nefăcute.
După eșecul răsunător al PNESSP, originalele idei reformatoare ale lui Eugen Nicolăescu ar trebui, totuși, puse acolo unde le este locul. La coșul de gunoi. Pentru că România nu își mai poate permite încă un eșec de proporții. Până la urmă, e mai ieftin să previi decât să tratezi.
1
2
