Arges: Cateva sute de persoane la mitingul de protest de la Pitesti fata de situatia sistemului sanitar

de V.M.     HotNews.ro
Miercuri, 17 februarie 2016, 18:58 Actualitate | Esenţial

Cateva sute de persoane au participat miercuri seara, la Pitesti, la un miting de protest fata de situatia din sistemul sanitar, in contextul in care, in ultimele zile, trei copii din Arges au murit, iar altii sunt internati la un spital din Bucuresti, transmite Agerpres.

Protestatarii, care s-au strans in Piata "Vasile Milea" de langa Palatul Administrativ din Pitesti, au purtat pancarte prin care cereau imbunatatirea conditiilor din spitalele argesene si si-au exprimat solidaritatea cu familiile copiilor care au murit.

Protestul a fost organizat prin intermediul unei retele de socializare si a fost autorizat de administratia locala.

La scurt timp dupa inceperea mitingului, o delegatie a celor aflati in piata a fost primita la discutii de prefectul Mihail Oprescu si presedintele Consiliului Judetean Arges, Florin Tecau.

"Am primit raspunsuri incurajatoare, in sensul ca chiar in urmatoarea ora, toate doleantele noastre vor ajunge la ministrul Sanatatii. Am primit promisiunea ca seful Spitalului de Pediatrie Pitesti va fi demis si va fi inaintata, tot in seara asta, propunerea de demitere a doamnei Sorina Hontaru, sefa DSP Arges. (...) Am mai fost informati ca familiile copiilor bolnavi, familiile copiilor morti, vor primi un ajutor din partea Consiliului Judetean Arges, care va fi stabilit in urmatoarea sedinta", a declarat dupa incheierea discutiilor Iulian Uta, unul dintre reprezentantii protestatarilor.

Protestul s-a incheiat dupa mai mult de o ora fara incidente, iar la plecare participantii au scandat ca vor reveni in Piata "Vasile Milea" si in zilele urmatoare.

Sapte copii cu sindrom hemolitic-uremic sunt in continuare internati la Spitalul "Marie Curie", trei dintre acestia in stare grava pe sectia de Terapie Intensiva, iar patru la Nefrologie, prezentand o stare buna, a declarat miercuri pentru Agerpres purtatorul de cuvant al unitatii medicale, Denis Stanescu.

La aceeasi unitate medicala din Bucuresti au murit, in ultimele doua saptamani, alti trei copii din Arges care prezentau simptome asemanatoare.

Corpul de control al premierului a initiat, marti, "o actiune de documentare (verificare)" cu privire la modul in care este asigurat tratamentul medical si la modalitatea in care sunt investigate cauzele imbolnavirilor bebelusilor din judetul Arges.

"Actiunea vizeaza respectarea procedurilor in unitatile medicale din Arges si din Bucuresti, promptitudinea asistentei acordate si modalitatea in care este realizata investigatia epidemiologica. In subsidiar, vor fi avute in vedere si posibilele infectii nosocomiale in cadrul unitatilor medicale din judetul Arges in care au fost internati initial bebelusii", se arata intr-un comunicat al Executivului.


Citeste mai multe despre   











[P] ​Accepta provocarea unui business fara hartii! E mai simplu decat crezi               

Activitatile noastre zilnice sunt din ce in ce mai orientate catre mediul electronic si online. Traim intr-un ritm care ne-a impus sa adoptam solutii eficiente si sigure pentru a plati facturi si taxe, a face cumparaturi, a verifica soldurile bancare, etc. Este o practica pe care am ales-o din dorinta de a simplifica lucrurile si pe care multi dintre noi ne dorim sa o regasim si in viata profesionala, unde cautam solutii pentru a depasi constrangerile de timp si spatiu atunci cand trebuie sa obtinem  o aprobare, sa  semnam rapid un contract sau sa accesam un document de la distanta.
457 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă