Presedintele UNPR, senatorul Gabriel Oprea, a declarat, miercuri, ca se considera nevinovat, iar suspiciunea invocata de procurori in noua solicitarea de urmarire penala a sa nu este intemeiata, insa magistratii sunt chemati sa clarifice situatia, relateaza Mediafax.

"Am luat act de comunicatul DNA si despre suspiciunea invocata astazi de procurori in ceea ce ma priveste. Nu cunosc alte detalii cu privire la acest caz in afara celor transmise public de catre DNA si nu voi comenta suplimentar presupusele fapte", precizeaza Gabirel Oprea, intr-o declaratie de presa.

Oprea spune ca este nevinovat, dar "este datoria magistratilor sa clarifice acest aspect, astfel incat adevarul sa iasa la lumina".

"Ca si pana acum, voi da curs solicitarilor DNA si voi contribui cu toate informatiile si detaliile care imi vor fi cerute. In solutionarea acestui caz voi uza de orice mijloc constitutional si legal de care dispun", mai sustine Oprea.

Directia Nationala Anticoruptie a anuntat miercuri ca "a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, in vederea sesizarii Senatului, pentru formularea cererii de efectuare a urmaririi penale fata de Gabriel Oprea, senator in Parlamentul Romaniei, la data faptei viceprim-ministru pentru Securitate Nationala si ministru al Afacerilor Interne, in legatura cu savarsirea unei infractiuni de abuz in serviciu".

Procurorii au solicitat urmarirea penala a lui Gabriel Oprea in dosarul lui Nicolae Gheorghe, fost sef al Departamentului de Informatii si Protectie Interna (D.I.P.I.).

Solicitarea DNA a ajuns miercuri dupa-amiaza la Senat, urmand ca Biroul Permanent sa o trimita Comisiei juridice in vederea avizului.

Decizia finala va fi luata de plenul Senatului.