Intonarea imnului national va fi obligatorie pe stadioane si baze sportive, cu ocazia ''competitiilor sportive oficiale, de nivel national, etapele finale, pentru toate categoriile de varsta'', potrivit unui proiect de lege initiat de liderii PSD, citat de Mediafax.

Proiectul de lege se afla in dezbatere publica la Senat, si este sustinut de liderul partidului, Liviu Dragnea, presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, liderul grupului senatorilor PSD, Mihai Fifor, liderul deputatilor PSD, Florin Paslaru, seful PSD Bucuresti, Gabriela Firea, si deputatii Florin Iordache, Marian Neacsu.

Potrivit expunerii de motive, Comitetul Olimpic si Sportiv Roman a solicitat Parlamentului amendarea legii privind arborarea drapelului, intonarea imnului national si folosirea sigiliilor cu stema Romaniei. Astfel, initiatorii au considerat ca este necesara impunerea unor "masuri chiar simbolice dar puternice" privind obligativitatea intonarii imnului national.

"Considerand ca, uneori, masuri chiar simbolice dar puternice, se impun, va inaintam spre dezbatere si aprobare prezenta propunere legislativa care are ca obiect de reglementare largirea cadrului vizand obigativitatea intonarii imnului national. Prezenta completare a legislatiei are drept scop sa contribuie la intarirea sentimentului competitorilor sportivi de orice varsta de apartenenta la un mediu sigur, protector, lipsit de discriminari sau tensiuni sociale ¬ statul roman", potrivit expunerii de motive.

Ministrul Tineretului si Sportului, Elisabeta Lipa, declarat la jumatatea lunii ianuarie ca legislatia nu permite intonarea imnului national inaintea competitiilor interne, astfel ca FR Baschet a incalcat legea cand a introdus in propriul regulament obligativitatea intonarii acestuia inaintea meciurilor din ligile nationale.

"Nici in deschiderea meciurilor din capionatul intern, la fotbal, handbal, volei, rugby, polo si alte discipline NU se intoneaza Imnul National deoarece nu este permis de legislatia in vigoare in Romania. Nu am facut altceva decat sa respect si sa aplic Legea in Romania in spiritul Constitutiei pe care am jurat la Investire, in onoranta functie de ministru. Atat!", afirma atunci Lipa, pe pagina sa de Facebook.

Anterior, Ministerul Tineretului si Sportului a trimis o notificare federatiilor nationale, in care le avertiza pe acestea ca, potrivit legii, intonarea imnului national se face doar inaintea "competitiilor sportive oficiale internationale in care este reprezentata Romania".

Aceasta notificare a fost facuta dupa un incident petrecut, la 5 ianuarie, la Sfantu Gheorghe, la meciul de baschet feminin Sepsi - U Cluj. Antrenorul bosniac al Universitatii Cluj, Dragan Petricevici, a declarat dupa meci ca el si echipa lui au fost injurati tot timpul, pentru ca dupa intonarea imnului Romaniei si-a trimis jucatoarele la incalzire, in timp ce formatia gazda canta impreuna cu galeria proprie "imnul Tinutului Secuiesc".

FR Baschet a anuntat, dupa studierea rapoartelor observatorului si arbitrilor meciului feminin dintre Sepsi si U Cluj, ca regulamentele federatiei nu au fost incalcate la acea intalnire.

Ulterior MTS a publicat pe pagina de internet o propunere proprie de revizuire a legii. Potrivit acesteia, imnul se va intona ''pe stadioane si alte baze sportive, cu ocazia competitiilor sportive oficiale de nivel national, doar la finala unei competitii sau, dupa caz, la turneul final'', cu mentiunea ca acest lucru se poate intampla ''si la alte manifestari organizate in unitati de invatamant, in institutii de cultura sau sportive''.