Presedintele Consiliului National al Rectorilor, Sorin Cimpeanu, a afirmat miercuri, la Craiova, ca in perioada 2007-2008 numarul de studenti din Romania era de circa un milion, iar in ultimii ani numarul acestora s-a injumatatit, multe dintre universitatile din Romania inregistrand o scadere a numarului de studenti, scrie Agerpres.

Cimpeanu a mai afirmat la Universitatea din Craiova, unde a participat la inaugurarea campusului Facultatii de Mecanica care a fost reabilitat si modernizat printr-un proiect cu fonduri europene de circa 10 milioane de euro, ca in urma cu cinci ani la nivelul invatamantului superior romanesc erau 25.000 de cadre didactice titulare din care 30% erau tineri sub 35 de ani, iar acum la nivel national mai sunt 23.000 de cadre didactice titulare din care 15% sunt tineri sub 35 de ani.

"In urma cu cinci ani la nivelul invatamantului superior romanesc erau 25.000 de cadre didactice titulare din care 30% erau tineri sub 35 de ani. Acum la nivel national nu mai avem decat 15% procentul celor sub 35 de ani dintr-un total de 23.000 de cadre didactice. In aceasta perioada, scaderea numarului de studenti a fost si mai mare. In perioada 2007-2008 numarul de studenti era de circa un milion, iar in ultimii ani numarul acestora s-a injumatatit. Faptul ca Universitatea din Craiova s-a pastrat in ultimii patru ani la un numar de aproximativ 19.000 de studenti la toate cele trei nivele de invatamant - licenta, master, doctorat, este o dovada a activitatii si a preocuparii pe care a avut-o universitatea pentru conditiile de studiu si sociale de care beneficiaza studentii. Nu multe universitati s-au pastrat pe acest palier al numarului de studenti in ultimii ani, cea mai mare parte a universitatilor inregistrand o scadere a numarului de studenti", a spus Cimpeanu.

Acesta a adaugat ca Universitatea din Craiova a inregistrat progrese in ultimii ani, atat pe linia infrastructurii cat si pe cea a dezvoltarii programelor de studii, reusind sa isi mentina acelasi numar de studenti. "Am reusit sa imi fac o imagine asupra evolutiei invatamantului universitar romanesc mai cu seama din ultimii ani. Universitatea din Craiova a inregistrat atat de multe progrese in ultimii ani, incat a reusit sa ocupe un loc fruntas unde nu se regasesc, din pacate, multe dintre universitatile romanesti. Progresele nu s-au inregistrat numai pe linia infrastructurii, dar am observat o preocupare pentru pozitionarea universitatii in ratingurile internationale, am observat o atentie acordata dezvoltarii programelor de studii si mai cu seama am observat o atentie acordata studentilor si accesului la un act educational de calitate. Chiar proiectul de astazi, faptul ca v-ati gandit sa dezvoltati infrastructura didactica alaturi de cea de cercetare, cu gandul la infrastructura sociala", a mai afirmat Cimpeanu.

Presedintele Consiliului National al Rectorilor a mai spus ca la nivel national nu exista o premisa favorabila pentru cercetare in universitati unde nu mai lucreaza decat 560 de cercetatori cu norma intreaga. "Ma bucura faptul ca la Universitatea din Craiova exista o preocupare pentru atragerea de cercetatori cu norma intreaga. La nivel national sunt 23.000 de cadre didactice si 560 de cercetatori cu norma intreaga. Nu exista o premisa favorabila pentru cercetare in universitati. Avem universitati cu infrastructura de cercetare nemaipomenita, dar toti aceia care suntem cadre didactice stim foarte bine ca este greu sa faci in acelasi timp si activitate didactica si de cercetare si eventual si activitate administrativa. Faptul ca acordati atentia cuvenita atragerii de cercetatori cu norma intreaga, angajati ai universitatii, este cel mai bun trend de dezvoltare a activitatii stiintifice", a mai spus Cimpeanu.

Universitatea din Craiova a inaugurat, miercuri, campusul Facultatii de Mecanica, care a fost modernizat printr-un proiect cu fonduri europene in valoare de 10 milioane de euro. Proiectul a prevazut reabilitarea, modernizarea cladirilor existente, extinderea si refunctionalizarea unora dintre acestea, crearea de conditii conform unor norme de elita pentru desfasurarea proceselor educationale. Astfel, au fost amenajate la standarde europene spatii destinate predarii cursurilor, desfasurarii laboratoarelor, spatii pentru birourile profesorilor, pentru consultatii, secretariat, dar si birourile de informare. De asemenea, a fost construita o baza sportiva si au fost amenajate spatii ultramoderne de cazare dotate la nivel hotelier.

Tot cu fonduri europene, au fost achizitionate si implementate echipamente si aparatura de laborator de ultima generatie. In acelasi timp, a fost realizata o infrastructura moderna si performanta pentru biblioteca facultatii cu acces direct la informatia stiintifica de actualitate.