Procurorii din orasul taiwanez Tainan au emis un mandat de arestare pentru dezvoltatorul cladirii ce s-a prabusit in timpul cutremurului de sambata, ce a ucis cel putin 39 de persoane, transmite Reuters. Imediat dupa acest anunt s-a aflat ca dezvoltatorul, Hsiao Po-jen, acum directorul departamentului legal din administratia locala Tainan a si fost arestat.

Bidoane goale in grinzile unei cladiri prabusite din TainanFoto: Captura YouTube

Aproape toti mortii consemnati pana acum erau in cladirea Golden Dragon din Tainan, doar alte doua persoane decedand in alte parti ale orasului.

Eforturile de salvare s-au concentrat pe ruinele cladirii de 17 etaje, in care peste 100 de persoane sunt date disparute, probabil adanc ingropate in mormanul de moloz.

Prabusirea cladirii a ridicat intrebari privind calitatea constructiei, in special in privinta materialelor folosite.

Martori Reuters de la scena tragediei au vazut bidoane mari de ulei de gatit in structura cladirii, aparent folosite ca materiale de constructie.

Media taiwaneza a informat si despre polistiren gasit in grinzile de sustinere, amestecat cu betonul.