Guvernul a aprobat miercuri doua hotarari pentru sprijinirea persoanelor ranite in urma incendiului din 30 octombrie 2015 in Clubul Colectiv, precum si pentru familiile celor care si-au pierdut viata. Prin prima hotarare de Guvern, au fost stabilite modalitati suplimentare de sprijin pentru aceste persoane grav afectate si pentru familiile lor. Astfel, acordarea ajutorului financiar insotitorului persoanei ranite se va extinde, urmand ca de acesta sa poata beneficia atat pentru perioada spitalizarii, cat si pentru perioada in care ranitul urmeaza tratament in regim ambulatoriu.

De asemenea, a fost extinsa modalitatea de sprijin, astfel incat de acest ajutor sa beneficieze si insotitorii ranitilor aflati la tratament in tara, in localitatea de domiciliu. Acestia vor putea beneficia de 50 lei/zi pentru intreaga perioada de tratament in ambulatoriu.

Aceste masuri se adauga celor deja stabilite prin HG 925/2015 care prevede ca un membru al familiei sau alta ruda care insoteste un pacient transferat la un spital din strainatate va primi 7.500 de euro lunar, respectiv 6.000 de euro pentru cazare si masa (200 de euro pe zi), pe perioada spitalizarii, si 1.500 de euro pentru transport. Tot HG 925/2015 mai prevede ca un membru al familiei sau alta ruda a persoanei ranite internate in spitale din Bucuresti va primi 6.000 de lei lunar, suport financiar acordat pentru perioada spitalizarii.

Potrivit noilor reglementari, ajutoarele suplimentare se acorda pentru o perioada de pana la 180 de zile, indiferent daca tratamentul in regim ambulatoriu se efectueaza in tara sau in strainatate in statele membre UE, ale Spatiului Economic European sau in alte state, dar nu mai tarziu de implinirea termenului de 6 luni de la publicarea Hotararii in Monitorul Oficial. Aceasta perioada de pana la 180 de zile este suplimentara fata de perioada/perioadele de spitalizare. Ajutoarele suplimentare se acorda in baza unei cereri depuse la agentia judeteana pentru plati si inspectie sociala, repsectiv a municipiului Bucuresti, insotita de copia actelor de identitate ale persoanei ranite si insotitorului. In situatia in care ranitul si insotitorul se afla in strainatate, documentele se depun la misiunile diplomatice si oficiile consulare ale MAE, care le retransmit Agentiei Nationale pentru Plati si Inspectie Sociala.

Aceste ajutoare suplimentare se platesc din bugetul pentru 2016 al Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, prin agentiile de plati si inspectie sociala.

Printr-o a doua Hotarare, Guvernul a extins reglementarile privind acordarea ajutoarelor de urgenta pentru familiile persoanelor care si-au pierdut viata in urma incendiului din 30 octombrie 2015 in Clubul Colectiv.

Astfel, acest sprijin va putea fi acordat si in cursul anului 2016, familiilor persoanelor decedate in urma tragicului eveniment, pentru cazurile de deces pentru care familiile nu au beneficiat de acest ajutor de urgenta.

Ajutorul este in cuantum de 5.000 de lei si va fi acordat in baza unei cereri adresate agentiei pentru plati si inspectie sociala din raza teritoriala a domiciliului si a unei copii a actului de identitate. Plata ajutoarelor de urgenta se efectueaza de catre agentiile judetene pentru plati si inspectie sociala, respectiv a municipiului Bucuresti, in functie de domiciliul familiilor.

Decizia a fost luata de Guvern avand in vedere ca pana in prezent au fost platite ajutoare de urgenta pentru familiile a 42 de persoane care si-au pierdut viata in urma incendiului din Clubul Colectiv.